Aveam șaisprezece ani când am învățat pentru prima dată să mă prefac, iar alcoolul a fost profesorul meu. Era 2002, eram în ultimul an de liceu și eram cea mai tânără din grupul de prieteni—mai mult o povară decât o insignă de onoare. Am început grădinița devreme, am sărit o parte din clasa întâi și mi-am petrecut adolescența încercând să țin pasul cu prietenii și colegii de clasă care erau mereu cu un an sau doi mai mari.

Acea seară nu a fost diferită. Mă aflam la casa de la lac a unei prietene din Conroe, Texas, pentru o petrecere cu plecare peste noapte. Nu le-am spus părinților mei totul—că era mixtă, că părinții ei nu erau acasă și că se va bea. Am luat prima înghițitură înconjurată de râsete și de acel gen de încredere nechibzuită pe care o găsești printre adolescenții privilegiați și protejați din suburbiile Texasului—copii care nu înțelegeau cu adevărat riscurile sau încotro ar putea duce acea primă băutură.

Primul meu gând a fost: Nu-mi place. Era amară. Îmi înțepa limba și îmi ardea gâtul. M-am strâmbat. Dar când m-am uitat în jur, toți ceilalți zâmbeau, fețele lor erau luminoase, se prefăceau că sunt versiunile lor cele mai fericite—sau deja se prefăceau că sunt beți după doar o înghițitură. Nimeni nu a menționat gustul, iar eu n-am îndrăznit să spun nimic. Așa că am zâmbit și eu, imitându-le bucuria, și am înghițit. Nu-mi plac lucrurile amare, dar m-am lăsat dusă de val. M-am prefăcut. Prima mea mahmureală m-a lăsat praf zile întregi—cu capul pulsând și stomacul chircit.

Săptămâna următoare, la orele de engleză avansată (AP), am început să citim tragedii grecești. M-am simțit atrasă de broaștele lui Aristofan. Pe măsură ce Dionysos călătorea în lumea de dincolo, m-am simțit ca o parte din cor—plutind în fundal, ezitantă, nevrând să spun adevărul.

N-am mai băut până la începutul vârstei de douăzeci de ani, când a început să aibă beneficii sociale reale, adesea pozitive. Existau brunch-uri, happy hour-uri, cine de lucru, sărbători. Un pahar aici, o sticlă acolo, un shot din când în când. Cartea din 2012 a lui G.M. Shepherd, Neurogastronomia, explică cum creierul procesează gustul și cum expunerea repetată ne poate face să ne placă ceva ce odată nu ne plăcea, mai ales sub influență socială și culturală.

Prienii mei glumeau că îmi „babysituiesc” cocktailurile—luând înghițituri mici de băuturi fructate sau cremoase în timpul întâlnirilor noastre prin oraș. Adevărul este, atunci și acum, nu mi-a plăcut niciodată gustul alcoolului. Ca persoană născută în Liberia și crescută în Texas, gusturile mele sunt mai degrabă hiperfeminine: îmi plac lucrurile frumoase, simetrice, moi, dulci. Cu toate acestea, toate relațiile mele serioase din perioada celor douăzeci de ani, inclusiv cu bărbatul pe care aveam să-l însoțesc în cele din urmă, au fost cu oameni cărora le plăcea să vorbească despre Scotch îmbătrânit și despre plantațiile de tequila de lux din locuri precum Sag Harbor și Milano. Pe atunci, ceea ce beai spunea ceva despre cât de bine călătoreai, unde locuiai și uneori cât de lungă ar putea fi o conversație.

Așa că m-am alăturat jocului. Am învățat să apreciez Opus One. Am învățat ce vinuri și amestecuri prefer. Mă întreb adesea acum câți alții din acele încăperi erau ca mine—îndurând amărăciunea pentru o gustare de libertate de la stângăcie și anxietate. Pentru liniștea interioară. Pentru puterea de a uita.

Până în 2024, am avut trei copii în trei ani: o fată la începutul lui 2021, un băiat în 2022 și un alt băiat exact un an mai târziu—o sarcină surpriză pe care am descoperit-o la cincisprezece săptămâni. După ce mi-am petrecut vremea celor douăzeci de ani călătorind, scriind și absorbind tot ce avea de oferit Brooklyn-ul, membrii mai în vârstă ai familiei—traditionaliști liberieni, baby boomer-uri în căsătorii de durată—mi-au spus că este timpul să mă stabilesc. Și așa am făcut. Am avut copiii. Și pe măsură ce am început să rămân în urmă în cariera mea literară (termenele pentru al doilea roman au fost amânate din cauza sosirii celui de-al treilea copil, m-am simțit vinovată pentru că nu simțeam o bucurie pură—mai ales pentru că prima mea sarcină, în 2019, se terminase cu o pierdere. Așa că, ori de câte ori oamenii mă întrebau despre copii, soțul, duplexul nostru de pe Upper West Side sau viața pe care am muncit atât de mult să o construiesc, luam o înghițitură de vin și le spuneam că totul este minunat. Zâmbeam, chiar și atunci când recunoșteam nopți nedormite și epuizare mentală. Da, exista bucurie—dar era împletită cu alte sentimente de care nimeni nu mă avertizase. Eram anxioasă. Eram speriată. Mi-era dor de persoana care fusesem.

La fel ca băutul social, maternitatea a venit cu propriile sale reguli nescrise. Se simțea ca și cum trebuia să treci peste părțile grele pentru a ajunge la un viitor de aur—copii de succes, educați și căsătoriți, care contribuie la lume, plini de speranță și recunoștință, poate chiar să-mi dea nepoți într-o zi. Se aștepta să zâmbesc în ciuda oboselii, să-mi ascund anxietatea în timp ce trupul și mintea mea se vindecau încă.

Din fericire, totul a atins un punct de ruptură.

Soțul meu a închiriat o casă de vară în Southampton pentru familia noastră și am avut prieteni care au stat cu noi în weekend. În prima seară, cina a început cu conversații ușoare, dar curând a devenit tensionată. Străinii foloseau pahare de vin scump pentru a-și alimenta argumentele politice și pentru a-și masca disconfortul. Am băut mai mult decât o făcusem vreodată. A doua dimineață, o prietenă nouă m-a luat deoparte pentru o plimbare.

Mi-a spus că am spus lucruri despre membrii familiei mele—lucruri pe care nici nu le puteam imagina că le gândesc, darămite să le spun—și a vrut să verifice dacă sunt bine. Ea nu m-a auzit personal; un alt oaspete, pe care abia îl cunoșteam, îi spusese. Nu aveam apărare, nici amintire, nici control. M-am simțit complet neajutorată. Ce se întâmplase? Fusese alcoolul? Hormonii postpartum? Sau doar greutatea a tot? M-am pierdut. Vă puteți imagina? Mai târziu în acea zi, am plâns în timp ce mă jucam cu copiii la etaj. Toate astea, și nici măcar nu-mi plăcea gustul alcoolului. De atunci n-am mai băut.

Un an de sobrietate mi-a dat claritate asupra tuturor micilor moduri în care mă prefăcusem și de unde începuse totul. În primul rând, am fost sinceră în legătură cu scrisul meu. Nimeni nu avea să mă salveze. Dacă voiam să-mi termin romanul, trebuia să mă forțez—nu concentrându-mă pe cartea terminată, ci începând cu primul cuvânt. Dacă voiam să mă simt din nou eu însămi, aveam nevoie de terapie și îndrumare pentru a înțelege acest nou rol—mama—care părea să eclipseze tot restul. Dacă voiam să mă simt în siguranță, trebuia să fiu mai atentă cu cine îmi permit să intre în viața mea, dar trebuia să mă și privesc sincer. Cum îmi înăbușisem propria voce de-a lungul anilor? De câte ori am râs când voiam să plâng sau să țip? Acele lecții timpurii de a mă abține—pentru a mă integra, pentru a evita conflictul, pentru a menține lucrurile line—au avut efecte de durată.

Până de curând, rareori auzeam despre cât de dificilă poate fi sarcina, cât de lungă este recuperarea sau despre ajustarea emoțională profundă pe care o cere maternitatea. Există atâta bucurie, dar unele zile sunt incredibil—și uneori nerezonabil—de grele.

Vreau să-i învăț pe copiii mei că nicio aprobare de la alții—nu de la încăperile pe care le ocupă, mesele la care stau, cercurile în care se mișcă, slujbele pe care le au, căsătoriile pe care le construiesc sau prieteniile pe care le formează—nu va fi niciodată mai puternică decât învățarea de a se afirma pe ei înșiși, cu adevărat și complet. Vreau să știe că fericirea și tristețea pot coexista, că ambele sunt valide și conectate. Să mă prefac m-a învățat cum să supraviețuiesc, dar mi-a arătat și ce nu mai vreau să port. Vreau ca copiii mei să vadă că frumusețea vieții stă în momentele crude, nefiltrate—trăind plin, fără teama adevărurilor incomode. Trăind plin și făcând-o dulce.

Întrebări frecvente
Desigur. Iată o listă de întrebări frecvente despre cum transformă maternitatea percepția de sine și relația cu alcoolul, cu răspunsuri clare și concise.



Întrebări generale pentru începători



1. Cum te schimbă devenirea mamă în modul în care te percepi?
Devenirea mamă îți schimbă adesea identitatea de la a fi un individ la a fi un îngrijitor. Prioritățile, valorile și modul în care îți petreci timpul se schimbă fundamental, ceea ce poate duce la redescoperirea propriului sine.

2. De ce face maternitatea adesea oamenii să-și reevalueze consumul de alcool?
Răspunderea de a avea grijă de un copil înseamnă că trebuie să fii alertă și prezentă non-stop. Multe mame descoperă că consumul de alcool intră în conflict cu această nevoie, făcându-le să-și pună întrebări despre rolul său în viața lor.

3. Este comun să bei mai puțin după nașterea unui copil?
Da, este foarte comun. Cerințele parentalității, cum ar fi hrănirile nocturne și trezirile devreme, fac în mod natural alcoolul mai puțin atrăgător sau practic pentru mulți.

4. Ce înseamnă cultura „Vinului pentru mame”?
Este un trend popular care normalizează și chiar glumește despre faptul că mamele au nevoie de vin pentru a face față stresului parentalului. Adesea prezintă alcoolul ca o recompensă sau o ușurare necesară.



Întrebări mai profunde pentru avansați



5. Poate duce maternitatea la o dependență nesănătoasă de alcool?
Din păcate, da. Presiunea imensă și izolarea noii maternitate, combinate cu mesajele culturii „vinului pentru mame”, pot duce uneori la utilizarea alcoolului ca principal mecanism de coping, ceea ce poate fi riscant.

6. Cum poate îmbunătăți schimbarea obiceiurilor mele de consum de alcool experiența mea de maternitate?
A bea mai puțin poate duce la mai multă răbdare, somn mai bun, mai multă energie și a fi prezentă mental și emoțional pe deplin pentru copiii tăi. Îți permite să trăiești momentele crude, nefiltrate ale parentalității.

7. Mă simt vinovată că nu mă bucur de fiecare moment. O să mă ajute alcoolul?
S-ar putea să ofere o scăpare temporară, dar nu abordează sentimentele de bază. A face față cu adevărat vine adesea din găsirea de sprijin, gestionarea așteptărilor și practicarea îngrijirii de sine fără alcool.

8. Care sunt unele semne că consumul meu de alcool ar putea fi o problemă?
Semnele includ: a-ți planifica ziua în funcție de băut, a avea nevoie de alcool pentru a te relaxa sau a te distra, a te simți vinovat/ă pentru cât bei sau a nu putea să te oprești după un pahar.



Sfaturi practice și suport



9. Care sunt unele moduri non-alcoolice de a te relaxa după o zi lungă cu copiii?
Alternative grozave includ: o ceașcă de ceai de plante, o plimbare afară, câteva minute...