Dacă ai visat vreodată să călătorești în timp pentru a experimenta fastul extravagant al Epocii Aurii, arhitectura Beaux-Arts oferă o privire reală în acea lume. Acest stil și-a avut originile în Franța secolului al XIX-lea, devenind ulterior popular în orașe americane precum New York și San Francisco. El combină simetria clasică greacă și romană cu detaliile ornamentate ale Renașterii franceze și italiene și ale designului baroc.

Beaux-Arts a fost deosebit de apreciat pentru clădirile publice majestuoase — muzee, biblioteci și structuri guvernamentale — precum și pentru conacurile industrialilor bogați care își puteau permite astfel de extravaganțe. Deși popularitatea sa a scăzut după Marea Criză Economică, moștenirea sa trăiește în structuri iconice precum Opéra Garnier din Paris și Grand Central Terminal din New York.

Cu revenirea serialului Epoca de Aur pentru al treilea sezon pe 22 iunie, acum este momentul perfect pentru a explora stilul arhitectural care a definit opulența îndrăzneață a erei.

### Ce este arhitectura Beaux-Arts?
Beaux-Arts este un stil grandios și clasic care a apărut la Paris în anii 1800, înainte de a se răspândi în întreaga lume. Cunoscut pentru simetria și ornamentația sa bogată, acesta se inspiră din arhitectura greacă și romană antică, precum și din designurile elaborate ale perioadelor Renașterii și Barocului francez și italian.

### Istoria stilului Beaux-Arts
Stilul își trage numele de la École des Beaux-Arts din Paris, unde patru studenți vizionari — Félix Duban, Joseph-Louis Duc, Henri Labrouste și Léon Vaudoyer — au contestat normele tradiționale de design la mijlocul secolului al XIX-lea. Combinând elemente din arhitectura romanică, renascentistă, barocă și chiar gotică, Beaux-Arts a câștigat rapid favoarea publicului, obținând comisii prestigioase de la personalități precum regele Ludovic-Filip.

Inițial conceput pentru a crea o identitate arhitecturală națională distinctă, Beaux-Arts a traversat curând Atlanticul, în parte datorită studenților americani precum Richard Morris Hunt, primul cetățean american admis la École în 1846. La întoarcerea acasă, Hunt a introdus stilul în America, dar acesta a cunoscut o adevărată explozie după Expoziția Columbiană din 1893 de la Chicago. Clădirile albe și strălucitoare ale târgului (numite „Orașul Alb”) au contribuit la declanșarea mișcării City Beautiful, inspirând orașele americane să adopte principiile Beaux-Arts.

### Caracteristici cheie
Motive clasice
Simetria era fundamentală, iar designurile includeau adesea coloane, frontoane, frize și rânduri de arcade, toate inspirate de Grecia și Roma antică.

Ornamentație bogată
La fel de importantă ca simetria era decorarea luxoasă, influențată de detaliile intricate ale stilurilor Renașterii și Barocului francez și italian.

Materiale luxoase și moderne
Clădirile expuneau atât opulența, cât și inovația, folosind materiale precum marmură și calcar alături de avansurile moderne ale vremii.

(Notă: Textul original se întrerupe aici, dar versiunea rescrisă păstrează aceeași structură și claritate, îmbunătățind fluxul și lizibilitatea.)Scară impunătoare
Multe clădiri Beaux-Arts au parterul ridicat, sporindu-le aspectul grandios și impresionant.

Ferestre și intrări arcuite
Ferestrele și intrările arcuite sunt o marcă a designului Beaux-Arts, creând echilibru și armonie, în timp ce atrag privirea în sus pentru a sublinia măreția.

Scări opulente
Intrările luxoase sunt o trăsătură definitorie a arhitecturii Beaux-Arts, adesea evidențiate de scări dramatice care servesc ca punct focal al clădirii — precum scara iconică de la Opéra Garnier din Paris.

Semnificație sculpturală
Detaliile decorative, de la sculpturile de pe fațadă la picturile murale și mozaicurile mitologice, erau folosite pentru a transmite scopul și identitatea clădirii.

Beaux-Arts și Epoca de Aur
Deși s-a născut la Paris, arhitectura Beaux-Arts a înflorit în SUA, devenind sinonimă cu excesul Epocii de Aur.

„Conflictul dintre vechea și noua bogăție este central pentru serial”, spune Bob Shaw, designerul de producție câștigător al premiilor Emmy pentru Epoca de Aur de la HBO. „Contrastul dintre brownstone-ul modest al familiei Van Rhijn și conacul extravagant Beaux-Arts al familiei Russell ilustrează perfect acest lucru. Vechea bogăție considera ostentarea averii ca lipsită de gust — exact ceea ce Russellii fac fără reținere.”

Pentru a capta această opulență, Shaw s-a concentrat pe scară. „Să intri pe ușile masive de fier forjat ale Russellilor — inspirate de Marble House din Newport — ar trebui să te lase uimit”, spune el, menționând tavanul de 9 metri. „Designul se inspiră din conacurile Beaux-Arts celebre.” De exemplu, șemineele din sala mare fac ecou celor din sala de mese a The Breakers, în timp ce pereții de calcar se inspiră de la Ochre Court. „Cercetările au arătat că majoritatea conacurilor aveau cel puțin o cameră în stil francez din secolul al XVIII-lea, care a inspirat salonul Russellilor.”

Conacul Vanderbilt
Casa fictivă a Russellilor reflectă conacurile reale ale familiei Vanderbilt, precum reședința de pe Fifth Avenue a lui William K. Vanderbilt, proiectată de Richard Morris Hunt.

„Acea casă — 660 Fifth Avenue — a fost revoluționară”, spune istoricul Keith Taillon, autorul cărții Walking New York: Manhattan History on Foot. (Capitolul său despre Upper East Side evidențiază bijuterii Beaux-Arts care au supraviețuit.)

„A doua Revoluție Industrială a grăbit răspândirea tendințelor europene în America”, explică Taillon. Noua bogăție, nelimitată de tradiție, a adoptat cu entuziasm aceste stiluri.

„Deși nu a fost prima clădire inspirată de Franța din New York, conacul Vanderbilt (finalizat în 1883) a fost cel mai strălucitor până atunci”, notează Taillon. Acesta a marcat o schimbare de la brownstone-urile sumbre la materiale mai ușoare precum calcarul și marmura. Înainte de Beaux-Arts, arhitectura era mult mai puțin spectaculoasă. Stiluri arhitecturale precum italianizantul, neogrecul, neogoticul și federalul — adesea construite din cărămidă, brownstone și ocazional marmură — erau comune la acea vreme. Când a fost întrebat despre detaliul său preferat de la 660 Fifth Avenue, Taillon a menționat petrecerea extravagantă de inaugurare a casei organizată de Alva Vanderbilt în 1883. „A fost atât de luxoasă încât a consacrat definitiv familia Vanderbilt ca lideri indiscutabili ai înaltei societăți din Epoca de Aur — unul dintre invitați, poreclit ‘Puss’, a purtat chiar o rochie confecționată în întregime din blană de pisică albă.”

### Clădiri Beaux-Arts notabile

Musée d’Orsay, Paris
Construit inițial ca gară pentru Expoziția Universală din 1900 de la Paris, Musée d’Orsay este un simbol celebru al stilului Beaux-Arts, renumit pentru ceasul său grandios și ferestrele arcuite care oferă o privire panoramică asupra Senei. Proiectată de Victor Laloux, clădirea are și ghirlande intricate din piatră și frontoane clasice.

Grand Central Terminal, New York
Actualul Grand Central Terminal, finalizat în 1913, a înlocuit o structură anterioară și rămâne unul dintre cele mai fine exemple Beaux-Arts din New York. Elemente clasice precum coloanele corintice și simetria perfectă se îmbină cu accente luxoase, inclusiv o fațadă ornamentată cu un ceas din sticlă Tiffany și un tavan celestial în holul principal.

Opéra Garnier, Paris
Cunoscut și sub numele de Palais Garnier, acest teatru de operă este adesea considerat cea mai frumoasă clădire Beaux-Arts din lume. Proiectat de Charles Garnier, acesta uluiește cu detalii baroce și renascentiste, cea mai remarcabilă fiind marea scară de marmură, care se desparte în două rampe elegante.

Biblioteca Publică din New York
Când a fost întrebat care este clădirea sa Beaux-Arts preferată din New York, Taillon a menționat sediul principal al Bibliotecii Publice din New York de pe Fifth Avenue. „Nu doar pentru designul uluitor al lui Carrere & Hastings, ci și pentru ceea ce reprezintă — un spațiu public grandios dedicat învățării și schimbului liber de cunoștințe.”