Există un anumit tip de umor care mă enervează profund — în principal pentru că nu este amuzant, iar lucrurile care nu sunt amuzante sunt întotdeauna stânjenitoare. Ai putea să-l numești „umor de boomer”, dar nu e chiar corect. E mai degrabă vorba de glume vag homofobe care reciclează aceleași stereotipuri obosite: persoanele queer (de obicei din Generația Z) sunt iraționale, insuportabile, au nume ciudate și pronume complicate, sunt vegane fără motiv, se trigară ușor până la halucinații și se îmbracă ca niște clovni. Recunosc cu drag acuzația de clovn când vine de la prieteni, dar la televizor, fără acea căldură, pur și simplu pare discordant.

Asta mă aduce la And Just Like That — un serial pe care îl iubesc profund, adesea împotriva judecății mele mai bune. Finalul a avut momentele sale, unele cu adevărat emoționante. Dansul lui Carrie singură în timp ce mânca plăcintă a părut plin de sens, arătând cum columna noastră preferată despre sex a găsit în sfârșit liniștea în a fi singură — ceva ce multe femei experimentează (și ar trebui să experimenteze). Dar alte părți ale finalului m-au lăsat cu un sentiment de neliniște. Mai mult decât atât, m-am tot întrebat de ce urmăresc un serial care pare să-și mustre personajele queer (sau cu subtext queer) în moduri care par ciudate și greu de înțeles pe deplin.

Să luăm „petrecerea” de Thanksgiving a lui Miranda (și folosesc termenul cu generozitate). Ea o invită pe mama insuportabilă a lui Brady, care face vânt, bea Red Bull și susține că mănâncă doar alge și orez. Apoi mai sunt și prietenii ei: „Epcot”, cu un mullet ras și ochelari uriași, și „Silvio”, într-un tub top din denim și bandană, care încheie fiecare propoziție cu „girl”. Sunt caricaturi queer prost realizate, menite în mod clar să fie cei mai insuportabili oameni posibili. Epcot are permanent diaree din cauza intoleranței la lactoză, iar Silvio nu se oprește din voguing (un dans înrădăcinat în cultura ballroom din Harlem), chiar și când Miranda le cere să se oprească.

Glumele queer pot fi amuzante — când vin de la persoane queer însele, sau dintr-un loc de empatie, nuanță sau adevăr (gândiți-vă la Overcompensating al lui Benito Skinner, Feel Good al lui Mae Martin sau The Bisexual al Desireei Akhavan — toate autoironice și hilar de amuzante). Dar faptul că And Just Like That are scenariști queer nu schimbă cum sunt percepute aceste glume. Prin prisma personajelor și publicului, ele par lovituri ieftine, fără un rost clar care să le justifice.

Anthony, ultimul „gay best friend”, nu are parte nici el de un final fericit. În loc să se căsătorească cu iubitul său tânăr, Giuseppe, primește o plăcintă în față, fără nicio rezoluție clară. Între timp, Rock, adolescentul non-binar al lui Charlotte, o asigură: „O să fiu multe persoane în viața mea” — un mesaj ciudat de încheiat, având în vedere cât de des li se spune tinerilor trans și nonconformi că identitatea lor este „doar o fază”. Singurul personaj queer care scapă nevătămat este Miranda, și chiar și ea ajunge cu o femeie care plânge constant din cauza câinilor ei anxioși (bine, partea asta e puțin relatable).

Sex and the City va rămâne întotdeauna unul dintre serialele mele preferate, iar And Just Like That mi-a oferit multe râsete și discuții amuzante în această vară. Dar când vine vorba de personaje queer, serialul cade adesea în capcane care par derutante și stânjenitoare. Pentru un serial cu un moștenire atât de revoluționară în alte privințe, e păcat că tocmai acest lucru nu au reușit să-l facă cum trebuie.