La sfârșitul anului 2021, Marina Diamandis s-a trezit la un punct de cotitură. Muziciana galeză, stabilită acum în Los Angeles, tocmai lansase al cincilea album, împlinind contractul pe care îl semnase cu Atlantic Records la vârsta de 21 de ani, când era o nou-venită pe scena indie-pop londoneză. Ultimul deceniu de înregistrări, lansări, promoții și turnee neîntrerupte și-a lăsat amprenta, lăsând-o cu probleme de sănătate persistente. În sfârșit având ocazia să ia o pauză, și-a dedicat timpul vindecării.

„Mă cufundam în muzică, media și cărți care mă umpleau de energie pozitivă. E greu de explicat — poate nu sună prea captivant”, spune Diamandis de la ea acasă, în LA. „Dar când încerci să-ți schimbi lumea interioară, trebuie să te înconjori cu lucruri care aduc o energie diferită.”

Rezultatul acestei resetări? Al șaselea album, Princess of Power, lansat astăzi — un titlu care reflectă libertatea nou descoperită ca artist independent. Jucăuș și îndrăzneț, materialul marchează o revenire vibrantă. Single-ul principal, „Butterfly”, are un cor asemănător unui cântec de copii, iar piese precum „Rollercoaster” și „Final Boss” pulsează de bucurie și sfidare.

Aici, Diamandis vorbește pentru Vogue despre trecerea la independență, cum a redefinit albumul iubirea de sine și omagiul plin de tupeu adus Salmei Hayek din piesa remarcabilă „Cuntissimo”.

Vogue: Bună dimineața, Marina! Unde ești astăzi?
Marina: Sincer, stau în pat în LA, sprijinită în perne. Am filmat un videoclip acum două zile și încă mă recuperez.

A fost un filmare intensă?
A fost — 14 ore, foarte distractiv, dar cu mult dans. Am făcut și cascadorii cu cabluri, lucru pe care nu-l mai făcusem până acum.

Cum te simți cu două săptămâni înainte de lansarea albumului? Te simți tensionată sau e diferit de data asta?
Nu prea am emoții. Mai mult decât orice, sunt entuziasmată — și curioasă să văd reacțiile oamenilor. E cu siguranță un album pop, dar e mai variat față de single-urile lansate până acum. Când mă simt inspirată, sper că și alții se vor simți la fel, dar cu arta nu știi niciodată. Totuși, mă simt pregătită să-l lansez.

E prima ta lansare independentă. Ce te-a determinat să iei această decizie?
Am fost la Atlantic pentru cinci albume, iar când contractele au expirat, nu le-am reînnoit. E un privilegiu pe care îl ai când ești deja consacrat — e greu să fii independent de la început. După câțiva ani în care mi-am clarificat direcția, am colaborat cu BMG doar pentru acest album. Deci nu e complet independent, dar am propriul label și control creativ, ceea ce contează. De obicei, casele de discuri iau deciziile, dar acum eu am puterea.

Una dintre cele mai mari frustrări pentru mulți artiști este să vrei să faci un anumit tip de videoclip, dar apoi să ai nevoie de aprobarea a 20 de persoane doar pentru a obține bugetul. Nu mai trebuie să mă confrunt cu asta, ceea ce e minunat.

Să revenim la momentul în care ai început să scrii acest album. Am citit că ieșeai dintr-o perioadă dificilă din punct de vedere al sănătății și că ai început să scrii aproape ca o metodă de a te vindeca. E adevărat?
Parțial, dar până când am început să compun, lucrurile nu mai erau atât de tulburi. Trecusem deja prin cea mai grea perioadă. Am avut probleme de sănătate cronice timp de șapte ani, pe care nimeni nu le-a putut diagnostica. Apoi, în vara dinaintea acestui album, m-am concentrat pe recuperare și pe găsirea cauzei.

Prima piesă pe care am scris-o a fost Everybody Knows I’m Sad — e euforică, dar versurile sunt destul de sumbre. Pe măsură ce am compus mai mult, cum ar fi „Rollercoaster” și „Butterfly”, ascultam multă muzică de la Kylie Minogue, anii ’70, ABBA și, bineînțeles, Madonna, care a fost întotdeauna o influență majoră. O mare parte a acestui album este despre jucăușenie și redescoperirea acelei părți din mine. Nu mă mai simțisem așa de mult timp.

De ce „Butterfly” ți s-a părut single-ul potrivit? Metafora vorbește de la sine, dar cu acele vocale nebune din cor, a fost o alegere îndrăzneață.
Da, nu mi-o fac ușor mereu. [Râde.] Știu că e un cântec pe care fie îl iubești, fie îl urăști, dar nu-mi puteam imagina altceva lansându-se primul. Iubesc conceptele, iar modul în care l-am dezvăluit trebuia să simt că spune o poveste.

Trebuie să te întreb despre „Cuntissimo” — doar titlul! Îți amintești cum ți-a venit ideea acestui cuvânt și cum a evoluat piesa?
Eram în studio singură, doar scriind, și cred că titlul a venit primul. Mă uitam la poze cu femei mai în vârstă, glamuroase, care au devenit inspirația pentru piesă — dar într-un mod distractiv și jucăuș. La 39 de ani, evident că mă gândesc la îmbătrânire și cum vreau să intru în acest nou capitol, mai ales ca figură publică. Să văd femei puternice, mai în vârstă, m-a inspirat. Una dintre cele mai mari minciuni pe care ni le spunem ca femei este că ne pierdem valoarea pe măsură ce îmbătrânim. Încercând să oprești procesul de îmbătrânire, ratezi puterea care vine odată cu nelăsarea tinereții.

Sophia Loren a fost o mare inspirație, și Salma Hayek — e pur și simplu incredibilă. Ca femei într-o societate patriarhală, avem nevoie de artă — fie că e muzică, filme sau cărți — care să ne ofere încredere și putere. Despre asta e „Cuntissimo”.

Am văzut videoclipul în care Salma Hayek dansează pe melodia ta și spune că-i place — e enorm!
Oh, Doamne, am plâns literalmente când am văzut asta.

Ai menționat jucăușenia, iar simțul tău umoristic strălucește pe acest album. A fost prezent în primele tale lucrări, dar a dispărut parțial pe ultimele două albume. De ce crezi că a revenit acum?
Pentru că mă simt din nou vie și bine. Ca artist, treci prin diferite faze. Ultimul meu album a fost făcut în 2020 — vremuri complet diferite, foarte politizate. Nu mă mai simțisem eu însămi de mult timp. Umorul e un semn că prosperi. Dacă ești jucăuș, nu doar supraviețuiești. Și, sincer, nu a fost o decizie conștientă — doar am urmat instinctul.

Cum mă simțeam m-a făcut cu adevărat fericită.

Tema puterii și modul în care se exprimă încă pare foarte politică. Crezi că a devenit mai prominentă pentru că ești acum artist independent? Sau explorai idei diferite — adesea mai feminine — despre ce înseamnă să fii puternică?
Cred că e ceva ce am învățat pe parcursul propriei mele călătorii. Mai ales în entertainment și cultura celebrităților, ni s-a vândut o idee îngustă a puterii. Dar după ce am văzut atâția bărbați căzând și sistemele lor expuse, mulți dintre noi realizează acum că puterea a fost adesea despre manipulare și control. Te face să te întrebi: Cum arată cu adevărat împuternicirea?

Una dintre cele mai mari teme ale acestui album a fost să mă învăț ce este iubirea cu adevărat. Nu am fost niciodată bună în a mă proteja, iar realizarea acestui album m-a ajutat să redefinesc iubirea față de mine însămi. Chiar și în relațiile de zi cu zi, confundăm adesea atașamentul sau comportamentul de căutare a securității cu iubirea — când de fapt nu e. E greu de explicat, dar această realizare a fost o mare inspirație în ultimele 18 luni. Ceea ce e amuzant, pentru că nu am fost într-o relație în acest timp — nu am întâlnit pe nimeni.

O altă temă importantă este că exprimarea iubirii nu ar trebui văzută ca slăbiciune. Au influențat aceste realizări muzica în moduri neașteptate?
Absolut. Mereu m-am luptat cu teama că a arăta iubire mă face vulnerabilă la a fi folosită. Această frică a început de mică — cu siguranță pe la sfârșitul adolescenței, care a fost o perioadă foarte formativă pentru mine. Încă lucrez la asta, încercând să elimin acele vechi temeri ca să pot iubi liber, ca mine însămi. A fost greu, dar se vede natural în muzică.

Spune-mi mai multe despre lumea vizuală pe care ai creat-o pentru album.

În timp ce scriam, am încercat ceva nou — îmi venea un titlu de piesă și apoi făceam un mood board înainte chiar să compun melodia. Pentru piese precum „Rollercoaster” și „I <3 U”, mood board-urile erau explozii de culoare, textură și vibrație. Nu sunt sigură că s-a transpus complet în produsul final, dar asta a fost inspirația de bază. Elementele vizuale aveau un aer vintage, retro. Directorul meu creativ, Bethany Vargas, a fost minunat în modelarea tuturor acestora.

Pe lângă mood board-uri, am vrut să exprim feminitatea într-un mod care mi se simte natural acum. Chiar și cu coperta albumului, știam de la început că voiam un spate dezgolit sau parțial acoperit — nimic altceva nu era decis încă, cum ar fi corsetul sau panglicile. E senzual, dar nu într-un mod care să satisfacă privirea masculină. E vorba despre a lăsa feminitatea și senzualitatea să strălucească fără a fi excesiv sexuale sau șocante.

E și despre recâștigarea unor părți din mine pe care a trebuit să le reprim pentru a-i face pe alții confortabili. Venind dintr-un mediu grecesc conservator, am simțit acea presiune să-mi temperez energia sexuală — dar făcând asta, îți dezechilibrezi lumea interioară. Energia sexuală este... (gândul i se întrerupe)

Sănătatea și fericirea noastră generală sunt atât de importante, dar istoria le-a dezechilibrat. Am lucrat și eu la vindecarea unora dintre aceste aspecte.

Foto: Courtesy of Marina

Mai devreme, ai menționat că ai mai mult control asupra bugetului — a influențat asta de ce videoclipurile au devenit mai importante de data asta?
Absolut. Pentru ultimele două albume, nu a existat un director creativ implicat, iar cred că această persoană din echipă este crucială — ajută să leagă totul în loc să te lase să faci totul singură. De data aceasta, am vrut ca albumul să aibă o anumită energie, și chiar dacă l-am scris cu alții în minte, elementele vizuale au fost foarte mult pentru mine. Poate pentru că nu am avut o identitate vizuală puternică de mult timp, dar am vrut să creez această lume frumoasă în jurul albumului — ceva la care să mă mai uit cu drag și peste ani. Și până acum, funcționează.

Cum vei sărbători lansarea albumului?

Mă uit acum în calendar. Cred că voi cânta la Pride în ziua respectivă, apoi la Governor’s Ball a doua zi. Sincer, nu sunt sigură încă. Probabil voi savura un martini cu echipa mea undeva. Dar la un moment dat în acea săptămână, vreau să merg tot în — doar că nu știu în ce zi vom putea. Avem multe pe listă, dar ne vom descurca.