Nu pur și simplu „descoperi” pe Mavis Gallant; te alături corului de cititori care, după ce au întâlnit povestirile ei, devin aproape delirici de laude, simțindu-se reîmprospătați față de literatură, față de lectură, față de limbaj însuși. Am fost atât de captivat de o povestire foarte scurtă, „Orphan's Progress”, ascunsă la mijlocul volumului The Uncollected Stories of Mavis Gallant (publicat mai devreme în acest an), încât m-am grăbit să caut online să aflu mai multe despre ea. S-a dovedit că, la doar câteva luni înainte, Margaret Atwood scrisese un omagiu strălucitor aceleiași scurte și brutale capodopere. Cât de brutală? „Când femeile devin stranii, se întâmplă foarte rapid”, scrie Gallant în primul paragraf al povestirii. „Primul semn este lipsa de grijă pentru haine și păr, și dintr-o dată ele sunt curve.” Spirituasa Fran Lebowitz a numit-o pe Gallant „maestrul irefutabil al povestirii în limba engleză”.

A spune că „Orphan's Progress” a fost plasată fără ceremonie înseamnă a înțelege greșit scopul acestei cărți. Este o colecție uluitoare de povestiri, dintre care unele ar fi putut fi pierdute pentru totdeauna fără munca dedicată a editorului său, romancierul Garth Risk Hallberg. (Introducerea sa este atât o scrisoare de dragoste care face această eseu să pară rușinoasă, cât și un ghid minunat pentru comorile din interior.) Deși au existat și alte colecții ale operei lui Gallant – inclusiv un magistral Collected Stories de la Everyman's Library – acest volum adună povestiri care nu fuseseră anterior incluse în volume sau care nu mai erau tipărite.

Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere că Gallant a fost una dintre cele mai prolifici scriitoare de povestiri din epoca sa. A scris 103 de povestiri doar pentru The New Yorker – mai multe decât Cheever și aproape la fel de multe ca Updike – totuși rămâne mult mai puțin cunoscută decât acei giganți. Acest lucru se poate datora genului ei sau faptului că nu a făcut parte din scena literară americană (s-a născut în Canada și s-a mutat la Paris la 28 de ani, în 1950). O anecdotă revelatoare din viața ei ilustrează provocările cu care se confruntau femeile în a-și afirma propriile narațiuni: Când soțul ei soldat s-a întors din al Doilea Război Mondial, ea i-a spus că vrea să se mute în Europa. El a refuzat, căsătoria s-a încheiat și, după cum a spus ea mai târziu, „pentru restul vieții sale, el s-a mândrit să se vadă pe sine în majoritatea protagonistilor mei masculini. Și nu a fost niciodată adevărat!”

În colecțiile aranjate cronologic, poți adesea urmări evoluția unui scriitor, eforturile sale mai puțin lustruite din tinerețe și firele biografice aproape de suprafață. Gallant se inspiră într-adevăr din viața ei. Mama ei a lăsat-o la o mănăstire la vârsta de patru ani, iar orfani și fete în căutare de conexiune își populează povestirile. Fiind bilingvă, opera ei arată o sensibilitate acută față de nuanțele și prejudecățile atât ale anglofonilor, cât și ale francofonilor. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a lucrat la un ziar din Montreal, o experiență care i-a modelat înțelegerea dinamicilor de putere. „Imediat ce am realizat că eram plătită cam jumătate din salariul pe care îl câștigau bărbații”, scrie ea într-o povestire despre un reporter începător („With a Capital T”), „am hotărât să fac jumătate din muncă”. În realitate, a fost mai dură cu sine însăși decât orice editor, făcând de fapt niciodată doar jumătate din muncă. („Fă-mă fericit”, i-a scris odată editorul de la New Yorker, William Maxwell, „trimite-mi povestiri.”) Gallant nu s-a recăsătorit niciodată și nu a avut copii. Femeile din povestirile ei privesc adesea convenția cu o profunda nesiguranță – nu ca iconoclaști, ci ca indivizi feroce independenți.

Povestirile lui Gallant se scufundă în explorări ale umanității, mișcându-se agil între umor și groază. Ea este un maestru unic – poate cel mai apropiat în spirit de Alice Munro, dar totuși creator în întregime propriu. Pentru a mai cita o voce din corul ei de admiratori: când Jhumpa Lahiri a mers să o intervieveze în 2009, romanciera s-a simțit oarecum dezorientată în prezența lui Gallant. Despre eroina ei, Lahiri și-a amintit: „În ultimul moment, înainte de a pleca, i-am spus singurul lucru care mi s-a părut că merită spus: 'Nimeni nu scrie așa cum scrii tu.'”

Gallant credea că povestirile ei scurte nu ar trebui citite una după alta, iar eu am urmat sfatul ei în acest an, păstrându-le pentru momentele în care mă simțeam descurajat sau lipsit de inspirație de orice altceva citeam. Nu există tonif mai bun, vindecare mai rapidă pentru deziluzie. Vă invit să vă alăturați.

Adaugă la lista de dorințe
The Uncollected Stories of Mavis Gallant – 21 USD la BOOKSHOP

Întrebări frecvente
Bineînțeles Iată o listă de Întrebări Frecvente despre The Uncollected Stories of Mavis Gallant și impactul său, concepute să sune ca întrebări de la cititori reali



Întrebări Generale pentru Începători



1 Cine este Mavis Gallant și de ce este importantă

Mavis Gallant a fost o maestră canadiană a povestirii scurte care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Paris Este celebrată pentru portretizările precise perspicace și adesea spirituale ale exilaților marginalilor și complexității relațiilor umane făcându una dintre cele mai mari scriitoare de povestiri scurte ale secolului XX



2 Ce înseamnă Povestiri Neverificate

Înseamnă că acestea sunt povestiri pe care Gallant le-a publicat în reviste precum The New Yorker de-a lungul deceniilor dar care nu au fost niciodată adunate într-unul din volumele ei anterioare Această colecție le aduce împreună pentru prima dată oferind o comoară de material nou de la un autor iubit



3 Nu am citit niciodată Gallant înainte Este acesta un loc bun de început

Poate fi dar este o scufundare adâncă Colecția este mare Mulți recomandă să începeți cu o selecție îngrijită precum The Selected Stories of Mavis Gallant pentru a avea o primă gustare Dar dacă sunteți hotărât să vă scufundați în lucrările neverificate este o modalitate palpitantă de a experimenta întreaga gamă a geniului ei



4 Care este tonul sau stilul scrierii ei

Stilul lui Gallant este clar observant și psihologic ascuțit Ea nu hrănește cu lingurița emoțiile ci le dezvăluie prin detalii subtile dialog și ironie Tonul ei poate fi ironic melancolic compătimitor și brutal sincer adesea toate deodată



Beneficii Impact



5 De ce această carte îți restabilește credința în literatură

Într-o epocă a intrigilor rapide și a narațiunilor simple povestirile lui Gallant cer și recompensează atenția atentă Ele ne reamintesc că literatura poate capta nuanțele profunde ale experienței umane cu o profunzime inteligență și artă fără egal demonstrând ceea ce forma povestirii scurte poate realiza cu adevărat



6 Ce voi obține din citirea acestor povestiri

Vei primi o lecție de masterat în observarea personajelor și povestirea economică Vei întâlni teme atemporale ale dislocării memoriei și familiei Mai presus de toate vei experimenta satisfacția liniștită de a citi proză care este atât frumos lucrată cât și profund adevărată