La începutul acestui an, am citit o carte care mi-a schimbat viața: *How to Do Nothing* de Jenny Odell. Publicată prima dată în 2019 și oferită mie de un prieten (mersi, Emily Chan!), am evitat-o inițial, presupunând că e o carte de self-help care mă îndemna să mă deconectez și să mă mut într-un iurt la țară, trăind de pe urma pământului și uitându-mă la cer pentru distracție. Dar m-am înșelat—cartea lui Odell este de fapt o carte de artă deghizată în self-help. Ca artist, scriitoare și academiciană, ea folosește arta contemporană pentru a analiza economia atenției—cum ne ține agățați, anxioși și lipiți de dispozitive.

Aceasta nu este o carte cu soluții rapide. În schimb, îți schimbă modul în care gândești despre distracțiile digitale care se luptă constant pentru atenția ta—reclame strălucitoare, derulări fără sfârșit și notificări care cer atenție imediată.

După ce am citit-o, am devenit extrem de conștient de obiceiurile mele legate de telefon. E în regulă să îl folosesc când am nevoie, dar de ce derulez fără rost când nu am?

De exemplu, iubesc Letterboxd—e întunecat, simplu și fără notificări, așa că îl pot verifica și părăsi ușor. Pe de altă parte, Duolingo este conceput să țină utilizatorii revenind zilnic prin serii și clasamente. Dar am realizat că pot să îl folosesc doar când vreau să învăț, ignorând presiunea de a menține o serie. Sigur, aplicația mă mustră (acel bufniță verde plângătoare e neobosită), dar acesta este micul meu act de rezistență.

Apoi, e timpul petrecut pe ecran. Media mea era de două ore și jumătate pe zi, dar mă simțeam mai bine când era mai mic. Dezactivarea completă a notificărilor părea prea extremă—îmi place să le verific în loturi—iar modul monocrom a făcut totul deprimant. Ascunderea telefonului nu a funcționat nici ea—mă îngrijoram că aș putea rata ceva important și ajungeam să îl verific din nou.

În cele din urmă, am găsit o soluție absurd de simplă: să reduc luminozitatea ecranului când nu îl folosesc. Acum, notificările nu aprind ecranul, așa că nu mă uit instinctiv. Când fac o pauză, cresc luminozitatea și verific ce am nevoie.

Am ratat apeluri din cauza asta? Da, dar majoritatea erau spam—oricum rar răspund la apeluri. Mesaje pierdute? Uneori, dar le văd cu o oră mai târziu. Rareori sunt urgente. Am și privilegiul—nu am copii, părinți în vârstă sau un job care să necesite disponibilitate constantă. Dacă ești într-o situație similară, merită încercat.

Acum, timpul meu mediu pe ecran e de aproximativ o oră pe zi. Mă limitez la jumătate de oră de utilizare a telefonului pe zi, ceea ce pare cantitatea potrivită pentru moment. De asemenea, îmi folosesc telefonul mai intenționat, nu doar derulând fără rost.

Acest obicei a dus și la momente amuzante. Recent, colega mea Emily—aceeași care a inspirat fără să vrea această schimbare—m-a văzut uitându-mă la ce părea a fi un ecran gol și m-a întrebat dacă sunt bine. (Uneori uit să cresc luminozitatea când verific ceva rapid.)

Totuși, mă bucur că acele schimbări constante de la laptop la telefon—de obicei doar pentru a vedea un mesaj înlănțuit sau o actualizare inutilă—sunt în mare parte în urmă. Mintea mea se simte mai calmă din cauza asta.