Indigo De Souza cântă în piesa ei „Heartthrob”, un imn curajos despre exploatarea din tinerețe: „Nu știam diferența dintre a iubi și a fi bântuită”. Cu melodii pop înălțătoare, își recapătă puternic autonomia, repetând linia sfidătoare: „I really put my back into it”. Acest cântec este primul single de pe Precipice, al patrulea și cel mai rafinat album pop al ei până acum.

Titlul albumului i-a venit neașteptat artistei din Carolina de Nord în timp ce lucra cu producătorul Elliott Kozel (cunoscut pentru colaborările cu SZA și Finneas). „Am scris mai multe piese decât aveam nevoie”, își amintește ea. „Am găsit un refren vechi pe care l-am scris într-o stare proastă – ascuns într-un folder. Cuvântul 'precipice' a părut deodată potrivit, deși nu l-am folosit niciodată înainte.” Pentru De Souza, acesta a simbolizat starea pe marginea schimbării, fără a ști exact ce urmează.

Chimia creativă dintre ei a fost imediată. De Souza, cunoscută pentru sunetul ei indie brut, dorea de mult să exploreze teritorii pop mai profunde. Ceea ce a început ca sesiuni casual în Los Angeles s-a transformat rapid în Precipice – 11 piese dinamice care îmbină versurile ei sincere despre sănătate mentală, dragoste și auto-reflecție cu o energie pop vibrantă. Chiar și după finalizarea albumului, au continuat să înregistreze de fiecare dată când ea vizita LA din orașul ei mic de munte.

Toamna trecută, uraganul Helene i-a distrus casa și lucrurile, lăsând doar o chitară, un laptop și câteva amintiri salvate de colegii de apartament. Revenind în LA, ea a transformat experiența într-un album complet diferit – un proiect mai dur, axat pe chitară, cu balade melancolice. De asemenea, mai are un alt album finalizat, apropiat de „country experimental”.

Când am menționat cât de ciudat trebuie să fie ca arta născută din emoții intense să apară în afara ordinii, ea a râs: „Sunt la mila modului în care funcționează industria.” Dar Precipice marchează un punct de cotitură. „Am avut o claritate atât de mare când am făcut asta – înțelegându-mi emoțiile într-un mod nou”, spune ea. „E înfricoșător, dar frumos. Accept haosul, și chiar și când e dezordonat, această viziune mă entuziasmează.”

Mai jos, De Souza discută despre muzica pop, găsirea comunității în LA și faptul că nu mai teme necunoscutul.

Vogue: Scrisul a fost întotdeauna terapeutic pentru tine? Sau uneori e dificil pentru că te obligă să confrunti lucruri pe care ai prefera să le eviți?

Indigo De Souza: Ambele, absolut. Uneori emoțiile curg ușor în muzică, dar alteori evit să scriu pentru că mă face să înfrunt ce simt. Nu pot scrie decât dintr-un loc emoțional, așa că amân să iau chitara. Dar trec peste – trebuie să o fac.

Foto: Hannah SommerCând mă simt emoțională legată de ceva, știu că să cânt la chitară și să compun mă va ajuta.

Având în vedere tot ce ai trecut, cum te simți acum în legătură cu lucrările tale anterioare?
Toate albumele mele anterioare sunt speciale în moduri diferite – muzica este profund personală. Fiecare album pare distinct față de precedentul, ca și cum aș schimba constant abordarea în scris. Uneori, când le ascult, e aproape surreal – nu-mi amintesc întotdeauna că am scris anumite piese sau ce voiam să transmit. De exemplu, Always – e atât de intens, iar versiunea live e foarte specifică, cu mult țipăt. Procesul din spate e acum neclar. Sunt complet prezentă în piesele pe care le fac, dar cele vechi par ca niște fantome.

Not Afraid a fost prima piesă scrisă pentru Precipice. Ce emoții ai canalizat?
Sincer, voiam doar să mă conectez cu Elliot și să-l impresionez. În prima oră, am știut că e special – mi-a plăcut energia și fluxul lui de lucru. Nu făcusem niciodată o sesiune oarbă înainte, dar ne-am înțeles instantaneu. Am vrut să aduc cele mai îndrăznețe versuri și versiunea mea cea mai autentică, iar el m-a făcut să mă simt suficient de în siguranță pentru asta.

Heartthrob a fost primul single, cu o poveste puternică despre cum ai fost exploatată ca tânără femeie. Cum s-a dezvoltat acest cântec?
Am fost atentă în a discuta despre acest cântec fără a fi prea grafică sau trigger-inducing. Se bazează pe o experiență personală din tinerețe, dar am vrut să vorbesc despre o realitate colectivă – în special pentru femei – de a fi tânără și manipulată de cineva mai în vârstă. Transformarea acelui sentiment de capcană în ceva puternic și zgomotos a fost eliberatoare.

Crush și Heartbreaker par piese gemene – una despre agitația unei noi pasiuni, cealaltă despre durerea care poate urma. Cum ai aranjat albumul?
Acesta a fost de fapt cel mai ușor album de ordonat, deși de obicei e greu. Ai dreptate – cele două piese sunt despre aceeași persoană și emoțiile pe care le-am simțit.

Acest album îmbină rădăcinile tale axate pe chitară cu sunete mai pop. De ce să explorezi pop acum?
Unul dintre motivele pentru care am venit în LA și am lucrat cu diferiți producători a fost pentru că am vrut întotdeauna să fac muzică pop – dar cu versuri profunde și semnificative. Pop-ul este genul meu preferat. A fost revigorant să mă concentrez pe asta în studio, de obicei mă ocup de emoții grele și catartice. Nu că pop-ul nu e emoțional – este – dar există o bucurie specifică pe care am vrut să o captez.

Elliott nu e un producător pop, ceea ce m-a făcut ezitantă la început. Dar dorința mea de a face pop și versatilitatea lui ca producător au creat ceva special.

Ce fel de pop iubești?
Sunt obsedată de pop-ul energic, strălucitor și romantic. Mura Masa este un colaborator de vis – la fel și Charli XCX și Caroline Polachek.

Poți să-mi spui despre coperta albumului? Știu că mama ta le proiectează. Aceasta – cu scheletul în apă – e uimitoare.
Vreau ca fiecare copertă să arate îmbătrânirea personajului. Acest album e mai luminos și mai clar decât orice am făcut până acum – sunetul e precis și puternic. M-a făcut să mă gândesc la un recif de corali vibrant, această lume subacvatică colorată. Scheletul reprezintă ceva brut sub frumusețe. Cuvântul „precipice” reprezintă a fi prins între două lumi – ca mișcarea în și din apă.

Cum s-a schimbat ideea ta despre casă și comunitate?
Încă simt că sunt pe marginea a ceva complet nou – nu știu cum se va desfășura. Mi-am petrecut toată viața în orașe mici din Carolina de Nord, așa că mutarea în LA a fost un salt uriaș din zona mea de confort. Dar a fost incredibil de benefică pentru arta mea. Aici, pot face muzică oricând vreau, iar colaboratorii mei locuiesc la doar câteva străzi distanță. E un spațiu energic și creativ pentru mine.

În Carolina de Nord, comunitatea mea era profund înrădăcinată în pământ – mică, intimă și plină de nuanțe. Ne adunam în jurul focului, mergeam în drumeții. Pentru ziua mea recentă, am ținut o ceremonie într-un câmp și am mâncat tort sub stele, cântând și împărtășind cuvinte. Acum, învăț să apreciez diferite tipuri de comunitate și să îmbrățișez ce oferă LA. Sunt inspirată de ambiția de aici – oameni care se străduie să fie cei mai buni, perfecționându-și meseria constant. E frumos.

Acesta este primul tău album de la diagnosticul de tulburare de personalitate borderline. Cum a influențat denumirea acesteia arta ta?
A avea un diagnostic – știind că există un cadru și resurse pentru ceea ce simt – a fost stabilizator. Sunt într-un grup minunat de DBT (Terapie Dialectică Comportamentală) aici în LA, și cred că această claritate nouă se aude în muzica mea. Înainte, mă simțeam adesea pierdută. Lucrurile sunt încă complicate, dar acum am mai multă stabilitate când creez.

Ce te inspiră în ultimul timp?
Momentul, îmi las creierul să se topească în fața acestui sezon din Love Island… dar sincer, cel mai mult mă inspiră experiența umană. Fie că e vorba de reality TV sau o conversație profundă lângă lac privind gâștele, toate mă alimentează.

(Această conversație a fost editată și condensată.)