Timp de peste doi ani, fotografa Ramona Jingru Wang și stilista Momoè Sadamatsu au colaborat cu un grup de modele și creativi pentru a dezvolta portrete și scrieri la persoana primă prin sesiuni lente, conversaționale. Ei au reimaginat tradiționalul „go-see” din modă, care a fost istoric legat de puterea de casting, de judecăți de tip trecut/picat și de privirea masculină. Prin perspectiva lui Jingru Wang, „go-see”-ul a devenit intim, axat pe proces și înrădăcinat în grijă, creând un spațiu pentru a explora diverse moduri de a privi și de a fi privit.

Pe 22 noiembrie 2025, au lansat cartea spiralată de peste 100 de pagini GO SEE* cu Friend Editions. Aceasta prezintă portrete și scrieri la persoana primă de la participanți, mulți din comunitățile diasporei asiatice, rezultatul acestor sesiuni nelipticite, conversaționale. Într-un moment în care industria modei se mișcă într-un ritm extrem de rapid, Jingru Wang și Sadamatsu au creat un spațiu axat pe interconexiune, grijă, reciprocitate și auto-definire.

Ne-am așezat cu ele pentru a afla mai multe despre munca lor.

Ești și tu model. Ți-a influențat experiența crearea acestei lucrări?

Ramona Jingru Wang: Experiența mea în fața camerei a influențat cu siguranță modul în care am abordat GO SEE*. Știu cum este să fii privit mai mult decât ascultat sau să fii interpretat prin presupunerile altcuiva. Această conștientizare m-a făcut foarte deliberată în încetinirea sesiunilor și în crearea de spațiu pentru persoana din fața mea să existe fără așteptări. M-a ajutat să abordez fiecare portret nu ca pe o evaluare, ci ca pe o întâlnire.

Cum v-ați detașat în mod conștient de privirea masculină?

RJW: Pentru mine, detașarea de privirea masculină nu a însemnat respingerea frumuseții sau a modei, ci schimbarea deținătorului agenției. În loc să dirijez pe cineva către o idee fixă, am încercat să construiesc o dinamică în care persoana fotografiată să poată co-autoriza propria înfățișare. Mult din asta s-a realizat prin conversație, permițând pauze și întrebând cum doresc să fie văzuți. Scopul nu a fost eliminarea privirii, ci redistribuirea ei, făcând-o mutuală, partajată și receptivă.

Momoè Sadamatsu: Abordarea mea pentru a mă detașa de privirea masculină a implicat mai întâi acceptarea existenței ei și înțelegerea influenței ei adânc înrădăcinate, apoi explorarea continuă a modalităților de a o provoca, mai ales în stilizare. Pentru GO SEE*, am fost foarte intenționate în stilizare pentru a ne asigura că caracterul unic și expresia fiecărui model prin îmbrăcăminte se reflectă în imaginile lor. A provoca privirea masculină a însemnat a o transforma în ceva simbiotic. Ne-am petrecut timpul cunoscându-i pe fiecare model, înțelegând nu doar stilul lor, ci și cine sunt ca persoane, pe baza experiențelor și informațiilor pe care le-au împărtășit. Am creat un spațiu pentru schimbul de idei, unde ei puteau contribui la stilizarea și conceptualizarea imaginilor și să se simtă cu adevărat văzuți.

Cum a apărut ideea scrierii la persoana primă?

RJW: Scrierea la persoana primă a apărut natural din sesiuni. Oamenii au împărtășit povești, amintiri sau mici detalii despre experiențele lor în spațiile de casting sau din lumea imaginii. S-a simțit important ca aceste gânduri să nu fie filtrate prin vocea mea. Invitarea lor de a scrie sau vorbi în propriile cuvinte a devenit o modalitate de a le onora perspectiva și de a lăsa textul și imaginea să funcționeze împreună ca un singur portret.

MS: Sunt de acord cu Ramona. Cu cât am discutat mai mult despre cum să evidențiem modelele ca indivizi, cu atât ideea scrierii la persoana primă a apărut natural. Deja luasem notițe din conversațiile noastre în timp ce îi cunoșteam, așa că includerea propriilor lor scrieri a devenit o posibilitate interesantă pe măsură ce proiectul evolua. Am decis că cel mai semnificativ mod este să le cerem fiecărei persoane să scrie din propria perspectivă – fie despre experiențele lor ca model asiatic, fie despre speranțele lor pentru viitor în industria modelingului.

Ca modele asiatice, care stereotipuri v-au/v le-au rănit cel mai mult despre care ați discutatCe provocări au întâmpinat oamenii în timpul sesiunilor voastre și cum le-au depășit?

**RJW:** Mulți participanți au menționat presiunea de a se conforma stereotipurilor de a fi tăcuți, docili, blânzi, delicați sau „ușor de manipulat”. Aceste așteptări sunt adesea subtile, dar influențează modul în care oamenii simt că se pot exprima. Doar discuția împreună despre aceste presiuni a adus adesea un sentiment de ușurare. Ceea ce mi-a rămas în minte a fost modul în care fiecare persoană și-a găsit propriul mod de a provoca aceste narative prin prezență, exprimare și auto-definire în propriii termeni în timpul sesiunilor.

**MS:** Un motiv recurent în rândul modelelor a fost senzația de a fi încadrați în categorii, ceea ce a dus la un sentiment de dezumanizare. Unii s-au confruntat și cu stereotipuri suplimentare legate de identitatea de gen, talia corporală, vârsta sau amestecul de origini. Experiențele fiecărei persoane au fost unice, așa că este greu de generalizat cum au depășit aceste provocări. Cu toate acestea, am fost impresionată de forța lor în a dărâma barierele și de mândria cu care și-au îmbrățișat natura diversă și fluidă a identității asiatice.

**A afectat clima politică actuală din SUA industria modelingului?**

**RJW:** Cu siguranță. Mediul politic a făcut ca discuțiile despre rasă, vizibilitate și reprezentare să fie mai urgente și complexe. Pe de o parte, există o cerere tot mai mare de diversitate în casting și campanii, creând oportunități pentru cei care au fost anterior ignorați. Pe de altă parte, această presiune se ciocnește adesea cu o industrie care se mișcă rapid, se bazează pe stereotipuri și uneori tratează incluziunea ca pe o bifă de bifat, mai degrabă decât o schimbare genuină a puterii.

Pentru multe modele asiatice cu care am vorbit, această climă a însemnat atât mai multă vizibilitate, cât și mai multă examinare. Creșterea sentimentului anti-asiatic în timpul pandemiei a afectat modul în care unii s-au simțit în public, pe platou sau în fața camerei. A evidențiat stereotipuri persistente și a arătat cât de superficială poate fi angajamentul industriei pentru incluziune atunci când atenția se îndreaptă în altă parte.

Deci, da, mediul politic a avut un impact, dar nu este simplu. Este un amestec de progres, epuizare, contradicții și nevoia de schimbări structurale mai profunde. Pentru mine, proiecte ca GO SEE* au oferit o modalitate de a mă distanța de natura reactivă a industriei și de a mă concentra pe grijă, agenție și relații care nu sunt conduse de tendințe sau presiuni externe.

**Ce schimbări ați dori să vedeți în industria modelingului?**

**RJW:** Sper ca industria să se îndepărteze de a trata modelele ca fiind interschimbabile sau simple materii prime. Colaborarea ar trebui să fie norma, nu excepția. Mi-ar plăcea să văd mai multe oportunități în care modelele sunt apreciate ca povestitori, gânditori și parteneri creativi, nu doar ca corpuri pentru cameră.

**MS:** Sunt de acord. La începutul proiectului, am vorbit cu un model prieten al Ramonei care a menționat cum modelele sunt adesea lăsate în afara procesului creativ, primind instrucțiuni doar când ajung pe platou. Această experiență mi-a arătat cât de gratificant poate fi atunci când modelele sunt implicate în colaborare de la început până la sfârșit.

În plus, sper să văd mai multe modele asiatice în roluri proeminente și o continuă presiune pentru o reprezentare diversă. Modelele ar trebui sprijinite să aibă cariere de durată și, cum a spus Ramona, să nu fie tratate ca înlocuibile.

**Ați rămas în legătură cu oamenii pe care i-ați portretizat? Și-a creat munca voastră un sentiment de comunitate?**

**RJW:** Da, mulți dintre oamenii pe care i-am fotografiat sunt încă prezenți în viața mea. Unii au devenit prieteni apropiați, alții colaboratori la proiecte noi, iar cu unii păstrez legătura în moduri mai mici, dar semnificative. Nu am avut intenția să construiesc o comunitate, dar relațiile care au crescut din aceste sesiuni au fost semnificative. Sesiunile s-au transformat într-unul dintre cele mai vitale elemente ale proiectului. Cartea servește ca o înregistrare a acelor relații și a încrederii care le-a susținut.

**MS:** Mă simt la fel. Am rămas în legătură cu mulți dintre ei și sper să continui aceste conexiuni în viitor. Am contactat și am implicat numeroase persoane și organizații în acest proiect – de la coafori și machiori până la branduri de modă și agenții de PR. Toți și-au oferit timpul, efortul și resursele pentru a ne sprijini misiunea, iar prin asta, simt o speranță și un obiectiv comun pentru a avansa industria, ceea ce într-adevăr cultivă un sentiment de comunitate.



Întrebări Frecvente
Desigur. Iată o listă de Întrebări Frecvente utile și clare despre fotocarte.



Întrebări Generale pentru Începători



1. Despre ce este această fotocarte?

Această fotocarte reinterpretează tradiționalul „go-see” îndreptând camera către persoane din diasporele asiatice în spațiile lor personale, oferind perspective intime și autentice asupra vieților, identităților și comunităților lor.



2. Ce este un „go-see” și cum este reinterpretat?

Un „go-see” este de obicei o întâlnire rapidă și impersonală unde un model merge la un studio pentru a fi evaluat. Acest proiect îl reinterpretează ca o vizită colaborativă, respectuoasă, în casa sau spațiul semnificativ al unei persoane, concentrându-se pe povestea și umanitatea lor, nu doar pe înfățișare.



3. Ce înseamnă „Diaspora Asiatică”?

Se referă la persoane de descendență asiatică care trăiesc în afara patriei strămoșești, formând comunități și creând identități unice care îmbină moștenirea cu noile culturi.



4. Cine este fotograful din spatele acestui proiect?



Acest proiect este realizat de fotografa Ramona Jingru Wang, care se concentrează pe documentarea comunității și identității.



5. Unde pot cumpăra fotocarta?

Este disponibilă pentru cumpărare pe site-ul oficial al proiectului și prin intermediul unor librării independente selectate.



Întrebări Mai Profunde Tematice



6. Care a fost scopul sau mesajul principal al acestui proiect?

Scopul a fost să provoace stereotipurile, să celebreze diversitatea din comunitățile diasporei asiatice și să revendice narațiunea prin portretizarea subiecților cu agenție, demnitate și control asupra propriei reprezentări.



7. Cum au fost găsiți și selectați subiecții pentru fotocarte?

Subiecții au fost adesea găsiți prin rețele comunitare, recomandări și apeluri deschise, căutând o gamă diversă de vârste, profesii, origini și povești în cadrul diasporei asiatice.



8. Ce face ca perspectivele din această carte să fie intime?

Intimitatea vine din cadrul – casele lor – și din procesul colaborativ. Fotografiile surprind adesea momente personale liniștite, obiecte prețuite și spații care le dezvăluie adevăratul sine, departe de un portret de studio formal.



9. Cum contribuie această fotocarte la conversația despre reprezentare?

Depășește tokenismul sau portretizările unidimensionale prezentând o privire multilaterală asupra unei comunități.