În primii ani ai anilor 2000, viața de noapte din New York era impregnată cu un stil italian. Gândiți-vă la garganelli cu trufe de la Babbo și rigatoni picant de 34 de dolari de la Carbone. Club-restaurante cu tematică italiană precum Bagatelle și Lavo atrăgeau tinerii cu ringuri de dans diurne și Bellini la nesfârșit. Pastele erau starul show-ului, definind scena newyorkeză de după-amiață.

Acum, orașul revine la un scenariu mai vechi. Cu candelabre strălucitoare și căruțe de martini, gastronomia franceză revine pentru a ne aminti că glamourul a existat cu mult înainte de sosul roșu. Aceste noi locații sunt grandioase, pline de viață și lustruite – pline de oameni care comandă pâté nu din tradiție, ci pentru distracție.

Franța a fascinat întotdeauna New York, spiritul ei înrudit de peste Atlantic. În 1937, Le Veau d'Or i-a introdus pe newyorkezi în escargot și boeuf bourguignon, permițându-le să guste din viața pariziană. Patru ani mai târziu, emigrantul Henri Soulé a deschis Le Pavillon, stabilind standardul pentru gastronomia rafinată din oraș. Restaurantul său ulterior, La Côte Basque, era atât de încărcat de alură încât Truman Capote l-a imortalizat într-o nuvelă scandalosă. Lutèce a urmat în 1961, chiar când Julia Child celebra măruntaiele la televizor.

Până în anii '70 și '80, tehnici franceze precum sous vide, beurre monté și bouquet garni au devenit limbajul comun al fiecărei bucătării serioase. Anii '90 i-au transformat pe bucătarii francezi în staruri: Eric Ripert la Le Bernardin, Daniel Boulud făcându-și un nume la Le Cirque și Anthony Bourdain pășind mândru prin Les Halles. O rezervare la Jean-Georges semnala statut, în timp ce Balthazar lui Keith McNally a reinventat gastronomia all-day.

Anii 2010 au adus bistrouri în fiecare cartier, de la Benoit al lui Alain Ducasse la Frenchette al lui Riad Nasr și Lee Hanson. Barurile de vin vibrau în timp ce mici preparate înlocuiau clochele de argint, iar midiile în oale Staub înlocuiau crudo de yellowtail. Bucătari precum Daniel Rose, întorși din Paris, au reînviat clasice lionese precum quenelle de brochet la Le Coucou.

Până în anii 2020, bucătăria franceză a devenit globală: Ha’s Snack Bar a amestecat arome vietnameze și franceze cu sos Maggi; L’Abeille a încorporat tehnici japoneze; Maison Passerelle a lui Gregory Gourdet a adăugat accente creole. Crevette evoca Mediterana, în timp ce Zimmi servea mâncăruri casnice din sudul Franței.

Anul trecut, duo-ul apreciat Nasr și Hanson a reînviat legendarul Le Veau d'Or, un loc frecventat cândva de Grace Kelly și Orson Welles, și una dintre redeschiderile așteptate cu cel mai mare interes din ultimii ani. Hanson și Nasr îl descriu pe "LVD" ca fiind distinct "francez manhattanez", dar meniul respectă clasice precum délices Veau d'Or – un trio de măruntaie greu de găsit în altă parte – și île flottante care plutește ca un vis.

"Apreciem faptul că a fost locul francez mai relaxat printre cele mai sofisticate din zonă", a spus Hanson. "Iubim amestecul de clienți fideli și nou-veniți... e special să vezi pe toată lumea conectându-se și distrându-se."

Apoi, Chez Fifi, de la echipa din spatele Sushi Noz, s-a instalat fără efort pe Upper East Side. Deși nu se află în cel mai la modă cod poștal, atrage un public divers. Speciale franceze precum terină de foie gras, pui la cuptor și ribeye sunt preparate cu o precizie jucăușă.

Dar preparatele de excepție reflectă o notă newyorkeză: omletă plată cu creveți roșii și arici de mare Hokkaido, ton roșu cu lămâie și caviar. "Accesul la unii dintre cei mai buni pești din lume, din Japonia, este un mare atractiv", notează Joshua Foulquier.

Restaurantele franceze nu fac doar un comeback – ele evoluează. S-au adaptat gusturilor moderne, înlocuind formalitatea cu distracția. La Bar Lumière din Cobble Hill, asta înseamnă un gogoșă umplută cu crab; la Place des Fêtes din Clinton Hill, pâine prăjită cu sardine și unt afumat sosește exact când peștele conservat devine ultima gustare trendy online.

Cele mai noi adăugiri însă, dezvăluie un oraș care încă își împinge limitele cu propriul său gust distinct, permițând energiei vibrante a New York-ului să redefinască masa franceză.

La Le Chêne pe strada Carmine, deschis în mai sub conducerea semifinalistului Top Chef France Alexia Duchêne, este expusă o perspectivă proaspătă asupra bucătăriei franceze. Bucătarul de 30 de ani aduce o ușurință stilată de downtown, perfecționată la Passerini și Le Taillevent din Paris, Frenchie din Londra și Margot din Brooklyn.

Ea trece farfuriile printr-o fereastră arcuită a bucătăriei în timp ce soțul și co-proprietarul ei, Ronan Duchêne Le May, gestionează sala. Muzica disco pop franceză setează atmosfera, iar printuri vibrante Basquiat și Warhol se detașează pe fețele de masă albe imaculate.

Le Chêne este răspunsul lui Duchêne la clasicele predictibile precum steak au poivre, escargot și mousse de foie gras. "Ca francezi, am simțit că lipsește ceva în New York – nu un anumit preparat, ci acea manieră de a mânca fără efort pe care o avem în Franța", spune ea. Adaugă că prea multe restaurante franceze de aici sunt conduse de mari grupuri de restaurante. Scopul ei este mai îndrăzneț și ambițios, dar înrădăcinat în tehnică și prezentare creativă.

Meniul este la înălțimea reputației ei de star în ascensiune: oeufs mayo ia o întorsătură spre un sandwich cu ton, cu tartar și ouă moi acoperite cu brânză Mimolette portocalie-dovleac. Un amuse-bouche de French toast cremos strălucește cu piure de ardei roșu, topped cu alternate îmbucături de arici de mare Hokkaido și măduvă osoasă. Harissa dulce dă un plus tartarului. O felie groasă de terină de foie gras include anghinare, bogăția ei fiind tăiată de amărăciunea grapefruit-ului ars – o aromă adesea evitată în bucătăria franceză tradițională.

Preparatul-star este pithiviers terre et mer, o plăcintă domed cu foitaj umplută cu porc, gratin de cartofi și țipar afumat. Frunze de salată ies ca niște tulpini de fasole magice. Duchêne o servește cu jus și un condiment din sfeclă inspirat de sosul acrișor-dulce, un omagiu adus originii ei britanice.

Carta de vinuri cuprinde patruzeci și patru de pagini, concentrându-se pe Șampanie și Burgundia. Peste 4.000 de sticle variază de la vinuri albe untuoase la vinuri roșii pământii, unele servite într-o carafă în formă de homar. "Restaurantele franceze pot fi formale", recunoaște Duchêne. "Am vrut ceva puțin mai senzual, care să simți că e o noapte de distracție."

La câteva străzi distanță pe strada Thompson, Château Royale, deschis în iulie 2025 de echipa din spatele Libertine, dă foc la atmosferă. Cody Pruitt, care co-deține restaurantul cu Jacob Cohen, descrie Libertine ca bistroul lor de cartier și Château Royale ca restaurantul lor francez neînfrânat newyorkez – și foarte sexy pe deasupra.

Aflat într-o casă urbană cinematografică, restaurantul luxos este împărțit în două spații: la parter, un bar cu 30 de locuri, luminat discret, captează vibe-ul anilor '80. La etaj, o sală de mese luminoasă se mândrește cu grandomania anilor mijlocii ai secolului, cu chelneri în jachete albe de smoking.

Bucătarul șef Brian Young, fostul de la Le Bernardin, readuce punguțele umplute cu caviar pe care le făcea odinioară la The Quilted Giraffe, o iconă a gastronomiei de putere din anii '80. Unele preparate sunt servite la ambele niveluri, dar meniuri separate evidențiază conceptul dual: aici se întâlnesc înalta modă și cool-ul downtown-ului.

La etaj reînvie o sub-bucătărie pe cale de dispariție cu preparate precum cordon bleu de pui, thermidor de homar și rață la portocale. Pruitt notează că acestea au căzut în dizgrație când creativitatea a umbrit confortul. Aici, ele sunt actualizate: rața la portocale are calamansi, bergamot și portocală sanguină; sablefish înlocuiește bibanul de mare și este servit cu caviar beurre blanc, făcând un semn atât către delicatesele evreiești, cât și către faimoasa versiune glazurată cu miso de la Nobu.

Căruțul din alamă pentru martini completează experiența, plutind prin încăpere cu băuturi atât de reci încât înțeapă. Congelatoare ascunse, în locul unui al doilea bar, le mențin perfecte. "Nu am vrut ca nimic să distragă atenția de la experiență", adaugă Pruitt, nici măcar sunetul gheții sau al unui amestecător.

La parter, meniul adoptă o abordare mai literal newyorkeză: le burger cu Fourme d'Ambert continuă tradiția orașului de burgeri de bistrou francez, urmând pașii lui Raoul's și Au Cheval. Meniul include un club sandwich cu confit de rață și chien chaud – literalmente "hot dog" – un semn către Harry's Bar din Paris, care servește exclusiv hot dog. Aici, este topped cu relish de nap porcesc-țelină, aioli cu trufe și anghinare.

"A mânca în oraș la New York a început cu bucătăria franceză. De-a lungul timpului, gusturile au devenit mai casual sau s-au orientat în altă parte, adesea spre italian, dar mâncarea franceză a rezonat întotdeauna cu newyorkezii", notează Pruitt.

Gastronomia franceză nu a dispărut niciodată cu adevărat, dar acum face un puternic comeback. Printre tinerii consumatori, înlocuiește bucătăria italiană ca opțiunea pentru sofisticare. Pe măsură ce milenialii au trecut dincolo de învârtitul pastei în roți de brânză spre gusturi mai rafinate (și recompense Amex), ei caută experiențe gastronomice care să pară semnificative. O plăcintă surf-and-turf de 79 de dolari acum pare o indulgență justificată.

Ce face gastronomia franceză opțiunea implicită a New York-ului pentru o masă la modă? Acesta este un oraș unde te poți înfrupta de la Seoul la Mumbai la Istanbul, unde "atemporalul" contează doar dacă poate concura cu ultima tendință. Această renaștere, dacă poate fi numită astfel, nu este atât o mișcare culinară, cât o dorință comună pentru mai mult și mai bine. New York va continua să caute inspirație, dar când vrea să se simtă fastuos, îndrăzneț și un pic etern, se întoarce către francez. La urma urmei, vom avea întotdeauna Parisul.

Întrebări Frecvente
Desigur. Iată o listă de Întrebări Frecvente utile despre valul de noi restaurante franceze din New York, concepute să sune naturale și să ofere răspunsuri clare și directe.

Întrebări Generale / Pentru Începători

1. De ce pare că se deschide un nou restaurant francez în fiecare săptămână în New York?
Există o combinație perfectă de factori: o iubire reînnoită pentru mâncarea clasică de înaltă calitate, o nouă generație de bucătari francezi care doresc să-și lase amprenta și apetitul constant al newyorkezilor pentru experiențe gastronomice sofisticate, dar reconfortante.

2. Ce are atât de special mâncarea franceză încât este atât de populară?
Bucătăria franceză este renumită pentru tehnicile sale, aromele bogate și prezentarea frumoasă. Este adesea văzută ca standardul de aur pentru gastronomia rafinată, oferind atât eleganță, cât și confort.

3. Nu sunt restaurantele franceze foarte scumpe? Sunt diferite aceste noi locații?
Deși unele sunt de top, multe dintre noile locații franceze sunt bistrou-uri sau brasserii mai casual și accesibile. Se concentrează pe preparate clasice precum steak frites și omlete la un preț mai accesibil.

4. Este doar o tendință sofisticată sau este aici pentru a rămâne?
Pare mai degrabă o schimbare durabilă decât o tendință efemeră. Mâncarea franceză are un farmec atemporal, iar aceste noi restaurante se adaptează gusturilor moderne, sugerând că vor fi un pilon al scenei culinare newyorkeze pentru mulți ani.

Întrebări Mai Avansate / Detaliate

5. Care este diferența dintre un bistro, o brasserie și un restaurant francez de fine dining?
- Bistro: Casual, intim, cu un meniu redus de preparate simple și clasice precum coq au vin.
- Brasserie: Mai mare, mai plină de viață, cu program de funcționare mai lung, servesc adesea clasice precum midii și charcuterie.
- Fine Dining: Formal, cu meniuri de degustare intricate, tehnici avansate și un preț mai ridicat.

6. Cum diferă aceste noi restaurante franceze de vechile locații clasice?
Sunt adesea mai puțin formale și mai puțin înc