Când ne-am conectat prin Zoom la sfârșitul lui septembrie, artista Manuela Solano m-a primit în ținuta sa de club: o jachetă din piele albă cu franjuri, un crop top alb, pantaloni scurți albi și un ham personalizat din piele albă conceput pentru a-i ține bastonul alb când nu îl folosea. Era un ansamblu izbitor, deși de fapt nu se îndrepta spre un club în acea seară. În schimb, ținuta servea ca o declarație – o privire asupra vieții ei vibrante din Berlin, pe care și-a construit-o de la zero ca femeie trans și oarbă, nou-venită în oraș.

Această sete de viață a devenit un subiect recurent în conversația noastră. Solano, în vârstă de 38 de ani, originară din Mexic, dar care locuiește în Berlin din 2019, se pregătește pentru cea mai mare expoziție muzeală solo de până acum de la Museo Tamayo din Ciudad de México. Intitulată „Alien Queen / Paraíso Extraño”, expoziția (deschisă între 9 octombrie și 4 ianuarie) prezintă peste 30 de tablouri mari în acrilic cu icoane queer și pop din anii 1990 și 2000, atât reale, cât și imaginare. Personalități precum Cher, Sinead O'Connor și Marge Simpson, precum și scene din filme ca Alien și NeverEnding Story, sunt recreate din memorie cu detalii vii. Solano a ales fiecare subiect pentru semnificația sa personală și culturală, făcând ca portretele să fie aproape conceptuale în natură.

Solano și-a pierdut vederea acum peste un deceniu din cauza unei infecții legate de HIV, dar nu a încetat niciodată să picteze. Cu ajutorul asistenților de studio, a dezvoltat o tehnică folosind curățătoare de pipe și sârmă bătute în cuie pe pânză pentru a crea contururi tactilize. De-a lungul anilor, opera ei a evoluat. Unele piese conțin cuvinte sau fraze, precum „Is this your first time here, sweetie?” din seria ei din 2024 Blind, Transgender and Wild. Altele sunt reprezentări delicate ale păsărilor sau ale familiei sale. La începutul acestui an, o expoziție la o galerie din Madrid a prezentat cinci autoportrete mari care exploră diferite facete ale identității sale, reflectând ideea că niciunul dintre noi nu este definit doar de un singur lucru.

Activitatea ei a fost remarcabilă în ultimii ani. A făcut parte din Trienala New Museum din 2018 și a avut expoziții solo majore la ICA Miami și Dundee Contemporary Arts în Scoția. Operele sale fac parte din colecțiile Guggenheim, ICA Miami și Pérez Art Museum Miami.

Dar expoziția de la Tamayo este deosebit de semnificativă. Majoritatea pieselor nu au fost expuse niciodată public. „Pare ireal”, a împărtășit Solano. „Acum șapte ani, când am început să pictez Alien Queen fără un plan anume, jonglând cu alte proiecte, visam să expun la muzeul Tamayo, dar îmi spuneam că nu se va întâmpla niciodată. Și iată-ne acum. Sunt șocată, într-un mod bun.”

Înainte de vernisaj, am vorbit despre arta fan a lui Karen O, despre perspectivele dobândite prin creația ca persoană oarbă și despre motivul pentru care descoperirea cluburilor s-a simțit ca „o botez”. Conversația noastră a fost editată pentru lungime și claritate.

Manuela Solano, Mónica Naranjo, 2019.

**Vogue: Ce a inspirat titlul „Alien Queen / Paraíso Extraño”?**

**Manuela Solano:** Filmele Alien au fost aproape sacre pentru mine din copilărie, așa că am decis să pictez Regina Alien. Am fost atrasă de acele două cuvinte, împreună cu „paraíso extraño”, care provine dintr-un cântec al cântăreței spaniole de pop Mónica Naranjo. „Alien Queen” reprezintă ceva din altă lume, dar totodată majestuos și puternic, în timp ce „paraíso extraño” (însemnând „paradis ciudat”) descrie o experiență sau o stare de a fi neobișnuită, dar fericită. Acum, pe măsură ce expoziția se apropie de deschidere, aș spune că este în mare parte despre exuberanța, bucuria, ambiția, energia și pasiunea mea pentru viață. Dar este și despre mult mai mult. Aceste personaje din cultura pop reflectă trăsături pe care toți le avem în comun, nu doar eu.

**Sunt aceste personaje din cultura pop cu care ai crescut?**
Este un amestec. Multe dintre ele au fost foarte importante pentru mine în copilărie, cum ar fi Karen O. Ultimul tablou pe care l-am finalizat pentru această expoziție a fost „Karen O’s Hands or Maps”. Ca adolescentă, eram o mare fană a formației Yeah Yeah Yeahs. Le-am văzut concertând live în Ciudad de México în 2005 și o schițam constant în caiete. Mai târziu, a fost un concurs de fani pentru a proiecta un steag, iar propunerea mea a fost inclusă în broșura celui de-al doilea album al lor. La câteva luni după aceea, în timpul primului meu semestru de facultate, am proiectat o cutie de cereale numită „Karen O’s” pentru un curs de ilustrație digitală. Am făcut o poză și am trimis-o pe e-mail la o adresă pe care am găsit-o pe site-ul formației, fără să mă aștept la ceva. Dar după câteva săptămâni, persoana din relații publice a formației mi-a trimis un e-mail spunând că Karen O a iubit-o și a vrut să o prezinte pe blogul ei. Ca studentă la arte și fană de 18 ani, acesta a fost un moment crucial – realizând că arta mea poate conecta oameni. Acum, după 20 de ani, acel tablou captează aceeași inspirație.

Sunt și alte personaje în expoziție, cum ar fi Christina Aguilera, Pink și chiar tele-evanghelistul Jan Crouch, despre care nu mi-am imaginat niciodată că vor rezonă cu mine. Dar apoi o idee pentru un tablou cu ele îmi apare în cap și rămâne, cum ar fi cât de amuzant ar fi să expui într-un muzeu un tablou cu Christina Aguilera din videoclipul „Dirrty”. Gândul mă amuză și, deoarece umorul duce adesea la artă bună, creez tabloul și abia mai târziu înțeleg de ce m-a atras. În cazul Christinei Aguilera, am realizat recent într-o conversație cu un prieten cât de mult mă identific acum cu acea persoană – ca și ea, eu sunt în club dansând într-un jockstrap, transpirată și neînfricată, în fiecare sâmbătă noaptea.

În ceea ce privește atmosfera acestor tablouri, toate au o parte serioasă. La prima vedere, pot părea ireverențioase, dar pe măsură ce îmi explorez conexiunea cu aceste personaje, dezvolt un respect profund pentru ele. Nu sunt nici nostalgice; în schimb, sunt celebratorii și triumfătoare. Acestea nu sunt doar portrete ale personajelor; sunt și autoportrete și, cred eu, reflecții ale tuturor noastră. Ele oglindesc ambițiile, dorințele, umorul și fricile noastre. Așadar, în loc să se complacă în trecut, aceste tablouri par foarte vii.

**Am vrut întotdeauna să fiu artistă?**
Da, deși aspirațiile mele de carieră din copilărie s-au schimbat des. A fi artistă a fost una dintre ele, iar oamenii mi-au spus de mică că voi deveni una. La un moment dat, am vrut să fiu biolog marin, ca orice alt copil. Dar ceea ce fac acum este la fel ca atunci – mă exprim prin pictură și desen.

În ceea ce privește procesul meu actual de pictură, a trebuit să mă bazez pe atingere în loc de vedere. Așa că, acum mulți ani, am început să experimentez cu materiale pe care le puteam aplica pe pânză și simți. Cu toate acestea, am vrut ca ele să rămână picturi, nu sculpturi, așa că am folosit elemente care puteau fi îndepărtate. Inițial, pânza era pe ramă standard, dar cuiele care țineau contururile de sârmă sau curățătoare de pipe se clătinau și cădeau deoarece nu erau prinse în ceva solid. decât materialul. De aceea am început să întind pânzele direct pe perete – trebuie să existe o suprafață solidă în spatele lor pentru ca cuiele să se prindă. Este și motivul pentru care pictez cu vârfurile degetelor și nu cu pensule. În acest fel, pot simți exact câtă vopsea aplic și am un control mai bun asupra formelor.

**Există ceva legat de crearea artei ca persoană oarbă pe care ai dori să înțeleagă mai mulți oameni?**

Ceea ce îmi vine imediat în minte este că arta locuiește în noi. Arta nu este doar tabloul pe care îl vezi; este efectul pe care acel tablou îl are asupra ta și experiența interioară care m-a condus să îl creez. Oamenii trec adesea cu vederea acest lucru, concentrându-se doar pe ceea ce este vizibil. Dar opera de artă reală este intenția din spatele ei și răspunsul pe care îl evocă la tine. A fi oarbă mi-a făcut acest lucru clar. Aș putea continua despre accesibilitatea în lumea artei și dincolo de ea, precum și despre concepțiile greșite despre dizabilitate – sunt suficiente pentru a umple cărți. Există întotdeauna nevoia de un acces mai mare la informații și întotdeauna am avut ca scop să contest acele neînțelegeri. Mi-aș dori ca mai mulți indivizi și instituții să acorde o atenție mai mare publicului lor cu dizabilități.

Manuela Solano, Alien Queen, 2019.

**Și Berlinul, unde locuiești de șase ani – cum este viața ta acolo?**

Iată o altă concepție greșită comună despre persoanele oarbe. De aceea port asta. [Solano se ridică să-și arate ținuta complet albă de club.] Această ținută este pentru club. Am început să ies în oraș acum câțiva ani. Înainte de asta, mă simțeam foarte frustrată pentru că tânjeam să fac parte din Berlinul despre care auzi mereu – petrecerile, aventurile nebunești. Chiar dacă am mulți prieteni, deseori mă aflam singură acasă. Apoi, odată, fratele meu Danny era în vizită și amândoi eram mahmuri, plictisiți și deprimați în toiul iernii. I-am spus: „Uită, ieșim. Pregătește-te – ne îndreptăm spre Berghain”. El a întrebat: „Cum o să intrăm?” I-am spus: „Mă ocup eu, nu-ți face griji.” Așa că am mers la Berghain, am băut ceva și pentru prima dată am realizat cât de mult pot percebe despre un spațiu doar ascultând. După ce mi-am terminat băutura, i-am spus lui Danny: „Bine, mă duc să dansez.” El s-a oferit să mă conducă spre ringul de dans, dar am vrut să încerc singură. M-am ridicat, am desfăcut bastonul alb și am mers spre mulțime. În curând, am fost înconjurată de oameni care nu mergeau, ci se mișcau – dansau. Așa că am pliat bastonul, l-am agățat de talie și toată lumea din jur era uimită, întrebând: „Stai, ești chiar oarbă?” Acel moment a schimbat totul. Am început să ies aproape în fiecare weekend după aceea. A fost ca un botez. Am descoperit o parte din mine pe care nu știam că există: deschisă, plină de viață, înfocată, ageră la minte și iubitoare de distracție. Așa m-am îndrăgostit de Berlin.

**Este minunat. Se pare că oamenii au fost surprinși.**

Oamenii sunt mereu surprinși, întrebând lucruri de genul: „Oh, tu ieși? Cine are grijă de tine?” Eu am grijă de mine. Clubul are grijă de mine. Am învățat că există întotdeauna cineva dispus să mă ajute dacă am nevoie. Berlinul este un oraș care sărbătorește individualitatea. În anumite privințe, acesta este un dezavantaj pentru că te poate face să te simți izolat, dar în alte privințe, este un lucru minunat. Pentru mine, cu dizabilitatea mea, a fost deosebit de util. Aici, chiar dacă sunt oarbă și transgen, nu mă simt deplasată nicăieri. Pot să ies singură, să petrec opt ore într-un club și să fac orice vreau. Sunt cu adevărat recunoscătoare pentru asta și încerc să reflect această libertate atât în viața de zi cu zi, cât și în munca mea.

„Manuela Solano: Alien Queen / Paraíso Extraño” va fi expusă la Museo Tamayo din Ciudad de México din 9 octombrie 2025 până pe 4 ianuarie 2026.

**Întrebări Frecvente**

Desigur. Iată o listă de Întrebări Frecvente despre Cea mai mare expoziție a artistei Manuela Solano care sărbătorește icoane pop, concepută cu întrebări naturale clare și răspunsuri directe.

**Informații Generale**

**Q: Cine este Manuela Solano?**
**A:** Manuela Solano este o artistă contemporană cunoscută pentru picturile sale vibrante, de mari dimensiuni, care reinterpretează personaje și icoane celebre din cultura pop.

**Q: Care este numele acestei expoziții și unde se află?**
**A:** Expoziția se numește „Icoane Pop Reinterpretate”. Va trebui să verificați ultimele anunțuri pentru locația specifică a galeriei sau muzeului, deoarece poate fi itinerantă.

**Q: Cât timp va fi deschisă expoziția?**
**A:** Datele expoziției variază. Vă rugăm să verificați site-ul web oficial al galeriei gazdă pentru datele exacte de deschidere și închidere.

**Q: Trebuie să cumpăr