Unele pierderi ne schimbă în moduri pe care nu le recunoaștem întotdeauna. And Just Like That a început cu moartea lui Big, explorând modul în care Carrie Bradshaw s-ar vindeca după ce a pierdut dragostea vieții sale. Dar poate că serialul a trecut cu vederea altă suferință, la fel de profundă — absența Samanthei. Pentru mine, pierderea care persistă nu este soțul ale cărui cenușă a împrăștiat pe Sena, ci prietena cea mai bună care nu mai este alături de ea.

Unul dintre aspectele revoluționare, dar discrete, ale serialului Sex and the City a fost portretizarea prieteniei ca pe un fel de poveste de dragoste. Serialul a pus întotdeauna pe primul loc cele patru femei, nu bărbații. Suntem obișnuiți să urmărim pasiunile și suferințele romantice, dar poate că relațiile care ne modelează cu adevărat se desfășoară mai liniștit — nu prin gesturi mari, ci prin alinul constant al prieteniei.

Anul trecut, am pierdut pe cineva care nu a fost un partener romantic, dar care a influențat profund viața mea. Katie a fost prima mea mare dragoste. Am cunoscut-o la începutul școlii secundare și am fost imediat impresionată — era strălucitoare, neastâmpărată și amuzantă fără efort, în timp ce eu eram stângace și nesigură de mine. Totuși, ea m-a făcut să mă simt interesantă, demnă de prietenia ei. Această prietenie a durat trei decenii.

La 18 ani, am călătorit împreună prin Italia, în era dinaintea smartphone-urilor — fără Google Maps, fără Netflix. Distracția noastră era o carte groaznică pe care o furasem dintr-un pub și un singur mixtape. Timp de șase luni, am trăit lipite una de alta, ascultând Barry White, Jurassic 5 și The Smiths în repetate rânduri. Privind în urmă, e un miracol că nu ne-am certat niciodată. Eram tinere, dar ne înțelegeam nevoile și limitele într-un mod în care doar prietenii adevărați pot. A fost aventura noastră de trecere la maturitate, momentul nostru Goonies.

Când am mers la universități diferite, factura mea la telefon a explodat la peste 100 de lire pe lună. Chiar și după ce l-am cunoscut pe actualul meu soț — un bărbat pe care îl iubesc profund — m-am chinuit cu despărțirea. Prezența emoțională a Katiei m-a susținut în acei ani. Mai târziu, când m-am mutat în Dubai, diferențele de fus orar și programele aglomerate au făcut să vorbim mai rar, dar distanța a fost doar fizică. Ca mesajele ocazionale ale Samanthei către Carrie în AJLT, un mesaj sau o înregistrare vocală de la Katie mă putea liniști ca nimic altceva. Adesea, părea că ea era singura care mă înțelegea cu adevărat.

După 13 ani în străinătate, eu și soțul meu ne-am întors în Europa, stabilindu-ne în Amsterdam în timpul pandemiei. Nu a fost cel mai ușor moment pentru a începe din nou, dar m-a apropiat de familia mea — și de Katie. Apoi, totul s-a prăbușit. Tatăl meu a murit. La scurt timp, Katie a fost diagnosticată cu cancer terminal. Doctorii i-au dat doi ani, și au avut dreptate. Am sărbătorit împreună ultimele ei zile de naștere. După o operație majoră, am stat cu ea o săptămână să o ajut să se recupereze. În ultima ei lună, am stat lângă patul ei din azil, ținându-i mâna în timp ce mă făcea să râd, îmi dădea sfaturi și îi punea pe ceilalți pe primul loc. A rămas ea însăși, până în ultimul moment.

Katie a murit chiar înainte de Crăciun. Știam că va veni, dar nimic nu te pregătește pentru acea durere. Ceea ce m-a izbit nu a fost doar durerea, ci cât de invizibilă a părut. Încă minimizez cât de mult mă doare. Societatea are cuvinte pentru jalea unui partener sau a unui părinte, dar prietenia este adesea tratată ca o notă de subsol emoțională. Multe locuri de muncă nu oferă concediu de doliu pentru pierderea unui prieten, de parcă acea suferință contează mai puțin. Acum știu, dureroos, că nu este așa.

Ne putem pregăti pentru pierderea unui părinte într-o zi, dar ne imaginăm că prietenii noștri vor fi mereu acolo. Pierderea Katiei m-a învățat că prietenia poate fi la fel de definitorie ca orice poveste de dragoste — iar absența ei lasă un gol la fel de adânc. Ea va face mereu parte din viețile noastre. Unul dintre ultimele lucruri pe care mi le-a spus Katie a fost: „Îmi pare rău că nu voi fi acolo când ai nevoie de mine.” Aceste cuvinte încă mă bântuie.

În lumea serialului And Just Like That, Samantha Jones este în viață, dar aproape complet absentă din viața lui Carrie. Pentru un serial care sărbătorește prieteniile feminine profunde și de durată, pare ciudat — și ca o oportunitate ratată — să treacă cu vederea pierderea unei prietene atât de importante.

Dragă mea prietenă Katie mi-a arătat cât de prețioase sunt prieteniile — că ele merită aceeași grijă și importanță pe care o acordăm adesea doar dragostei romantice. Ea m-a modelat, iar învățând să trăiesc fără ea m-a făcut să văd iubirea altfel. Oamenii care stau alături de noi de-a lungul vieții contează cel mai mult, și am înțeles că un prieten poate însemna la fel de mult ca oricine.