La Hakanto Contemporary, un spațiu artistic dinamic și non-profit din capitala Madagascarului, Antananarivo, chiar și mâncarea servită la vernisaje devine parte din experiența artistică. Expoziția „Lamba Forever Mandrakizay” a prezentat 21 de artiști malgași explorând semnificația culturală a lamba – o pânză tradițională dreptunghiulară purtată ca eșarfă sau șal la evenimente importante de la naștere până la moarte. În mod obișnuit confecționată din mătase sau bumbac, lamba reprezintă legături între generații și culturi din diversele regiuni ale Madagascarului.

Pentru această expoziție, renumitul bucătar Lalaina Ravelomanana – care conduce celebrul restaurant Marais din Antananarivo și este primul bucătar african admis în prestigioasa Académie Culinaire din Franța – a creat un meniu în opt feluri, unde fiecare fel era înfășurat în țesături colorate. „Când oamenii se gândesc la Madagascar, își imaginează sărăcie, animale sălbatice sau probleme de mediu”, explică directorul executiv al Hakanto, Anja Rama, prezentând o farfurie cu pâine plată împodobită cu flori. „Nu ignorăm aceste realități, dar adăugăm profunzime poveștii – arătând aspectele frumoase și umane ale culturii noastre.”

Madagascar, a patra insulă ca mărime din lume, situată la 250 de mile de coasta de sud-est a Africii, se mândrește cu o biodiversitate incredibilă, aproape 90% din speciile sale de plante și animale nefiind găsite în altă parte. Totuși, despăduririle și schimbările climatice amenință acest ecosistem unic. Deși peste jumătate din cei 32 de milioane de locuitori ai insulei au sub 18 ani și se confruntă cu provocări economice, Rama subliniază că povestea Madagascarului depășește cu mult aceste statistici.

Artistul Joël Andrianomearisoa, cofondator și director artistic al Hakanto, a înființat spațiul în 2020. După ce a depășit rapid locația inițială, galeria s-a mutat în septembrie anul trecut într-un depozit spațios. Arhitect de profesie, care lucrează în multiple medii, Andrianomearisoa a reprezentat Madagascar la primul pavilion al Bienalei de la Veneția din 2019. În ciuda activității sale internaționale, el rămâne dedicat dezvoltării infrastructurii creative a Madagascarului. „Artiștii au nevoie de îngrijire, ca grădinile”, spune el. „Deja văd schimbări – tinerii pot acum să le arate familiilor că arta este o cale profesională viabilă, cu sistemele de sprijin potrivite la locul lor.”

Andrianomearisoa vede creșterea artistică recentă a Madagascarului – în special în ultimii cinci ani – ca parte a procesului de construire a identității naționale după obținerea independenței față de Franța în 1960. „Deși construirea unei școli de artă nu este în prezent o prioritate guvernamentală”, notează el, „poate nu avem nevoie de o instituție tradițională. Creăm un nou tip de educație artistică prin creație, discuții și răspunsuri la apetitul crescând local pentru artă.”

Hakanto nu este singura organizație care transformă peisajul cultural al Madagascarului. În peisajul urban al Antananarivoului... [textul continuă] Ascuns între clădiri roșii, albe și ocru, Musée de la Photo – înființat în 2018 – păstrează moștenirea fotografică a Madagascarului prin digitalizarea imaginilor din perioada 1860-1960, ajutând localnicii să se reconecteze cu istoria lor. În 2023, Fondation H – o organizație concentrată pe Africa și diaspora sa – și-a deschis noul spațiu în fostul oficiu poștal al orașului, cu o retrospectivă a artistei decedate Madame Zo, cunoscută pentru textilele experimentale realizate din bandă magnetică, componente electronice, plante medicinale și spumă industrială. Între timp, galeria de pe malul apei a fotografului Pierrot Men, care documentează viața malgașă din anii 1970, rămâne un punct de referință iubit.

Vogue a vizitat Antananarivo pentru a întâlni artiștii care modelează scena artistică vibrantă. Ei au împărtășit călătoriile lor creative, legătura cu patria și modul în care munca lor leagă oamenii de natură.

### Jessy Razafimandimby
Născut în Antananarivo, artistul multidisciplinar Jessy Razafimandimby, în vârstă de 30 de ani, a absolvit prestigioasa școală de artă HEAD din Geneva. În 2024, a atins reușite importante, inclusiv transformarea sălilor mari ale Musée d’Art et d’Histoire cu instalații immersive care includ dans și instrumente realizate din obiecte găsite. În septembrie, și-a lansat expoziția solo Corps des Volants à Six Étages la Hakanto. Galeria sa din Paris, Sans Titre, și-a prezentat apoi lucrările la Art Basel Paris, alături de o expoziție solo în Marais. În aceeași perioadă, și-a întâmpinat primul copil cu partenera și colegă artistă Emma Bruschi, care creează costume pentru spectacolele sale.

Vogue: Ai trăit în Antananarivo până la 13 ani, apoi te-ai mutat în Elveția. Cum a influențat această educație creativitatea ta?
Jessy Razafimandimby: Am trăit două vieți foarte diferite. Am crescut în Amparibe, un cartier liniștit cu școală și biserică în apropiere. Am locuit într-o casă cu trei etaje cu familia extinsă – această apropiere a definit pentru mine conceptul de casă. Mutarea în Geneva a fost o schimbare majoră – nu cunoșteam pe nimeni – dar, în stilul tipic malgaș, primii oameni pe care i-am întâlnit au devenit ca o familie. Pentru mine, casa înseamnă oamenii cu care alegi să-ți împărtășești viața.

Vogue: Ce teme explorezi în arta ta?
Jessy: Lucrările mele îmbină arta și designul, în special într-un context post-colonial. Trecesc între pictură – mediul meu principal – sculptură, instalație și performanță pentru a examina spațiile domestice, unde intimitatea este cea mai fragilă și vie. Pictura îmi permite să creez culori și forme care nu există în realitate. Cadrez figuri umane și non-umane în dreptunghiuri – ca niște ferestre către alte moduri de a fi – reamintindu-ne că nu suntem singuri pe această planetă.

Vogue: Ce concepții greșite despre Madagascar întâlnești în străinătate?
Jessy: Chiar și ca imigrant în Europa, uneori mă surprind influențat de viziuni părtinitoare modelate de luptele politice și economice ale Madagascarului. Mulți văd țara în declin, dar această narațiune trebuie să se schimbe. Arta poate schimba percepțiile, ridica povestea noastră și oferi o perspectivă mai umană. Poporul malgaș are valori profunde, iar arta exprimă acest lucru puternic – este ceva ce trebuie protejat, împreună cu artiștii care o întruchipează.

Vogue: Cum abordează munca ta problemele de mediu?
Jessy: Folosesc materiale second-hand, reciclate sau găsite, ceea ce adaugă sens în mod natural. Dar visul meu mai mare este să creez un fel de locuințe sociale – aducând împreună oameni cu gânduri similare. Pentru mine, asigurarea că alții trăiesc cu demnitate este cea mai profundă formă de grijă. Sustenabilitate

Mialy Razafintsalama
Fotografa Mialy Razafintsalama a început să fotografieze la 12 ani, după ce mama ei i-a oferit un aparat foto. În timp ce studia turismul la universitate, s-a alăturat unui club de fotografie – fiind cea mai tânără membră – și a început să experimenteze cu diferite stiluri. Ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o carieră, datorită comenzilor și încurajărilor primite de la alți fotografi malgași, inclusiv Kevin Ramarohetra. În ianuarie 2024, la vârsta de 29 de ani, și-a organizat prima expoziție solo la Hakanto.

Vogue: Ce artiști admiri?
Mialy Razafintsalama: Pierrot Men este o legendă aici. Fotografiile lui sunt captivante și pline de povești. Rijasolo are și el un mod unic de a capta momente.

Vogue: Cum ai descrie procesul tău creativ?
Mialy Razafintsalama: Folosesc un Fujifilm X-T30 II cu obiective 15–45mm și 56mm pentru a fotografia peisaje și viața de zi cu zi. Vreau să evidențiez bogăția culturală a zonelor îndepărtate ale Madagascarului. Portretele mele reflectă călătoria de reconstruire a stimei de sine – mulți malgași nu își dau seama cât de frumoasă este insula noastră dincolo de locurile turistice precum Mahajanga și Foulpointe.

Vogue: Unde găsești inspirație în Antananarivo?
Mialy Razafintsalama: La Teinturerie din Ampasanimao este un loc de întâlnire pentru artiști, iar Dune Coffee Shop din Ampandrana este minunat pentru a întâlni creativi. Pentru viața de noapte, există No Comment Bar în Isoraka și Custom Café în Ampasamadinika. IFM din Analakely și AFT din Andavamamba găzduiesc evenimente culturale. Când am nevoie de inspirație, vizitez Parcul Național Ranomafana sau Andasibe.

Vogue: Cum abordează expoziția ta Sedran’ny Tany (Probele Pământului) problemele de mediu?
Mialy Razafintsalama: Expoziția prezintă 13 fotografii dintr-o călătorie de nouă zile de-a lungul Drumului Național 7, de la Antananarivo la Toliara. Reflectă luptele pământului – cum oamenii l-au afectat și acum caută soluții durabile. Vreau să sensibilizez cu privire la protejarea terenului nostru și la impactul acțiunilor zilnice.

---

Sandra Ramiliarisoa
Textila Sandra Ramiliarisoa, în vârstă de 24 de ani, creează țesături impresionante din polyfloss – o fibră reciclată realizată de The Polyfloss Factory folosind un proces inspirat de vata de zahăr. Ea transformă deșeurile plastice în fire asemănătoare lânii, transformând materialul atât în artă, cât și într-un mesaj. Ea și-a perfecționat meșteșugul prin R’art Plast, o întreprindere socială fondată de șase tineri artiști malgași din cartiere defavorizate, toți absolvenți ai laboratorului de design social Ndao Hanavao.

Vogue: Ce artiști te inspiră?
Sandra Ramiliarisoa: Lucrările din țesături ale lui Joël Andrianomearisoa sunt poetice – iubesc cuvintele. Lucrările artistului francez Benjamin Loyauté mă mișcă și ele; el vorbește despre umanism și ajutor prin artă.

Vogue: Ce te atrage la polyfloss?
Sandra Ramiliarisoa: Este prietenos cu mediul și inovativ – a devenit semnătura mea. Îl torc, împlet și țes, arătând cum deșeurile pot deveni ceva frumos. Lucrez în principal în alb – este neutru și te ajută să vezi lucrurile clar. Explorarea texturii sale mă fascinează.

Vogue: Cum vrei ca oamenii să se simtă în legătură cu munca ta?
Sandra Ramiliarisoa: Vreau să vadă țesătura ca o semnătură a artei malgașe. Sper ca oamenii să recunoască valoarea acestui meșteșug ancestral și să fie curioși să afle din ce materiale este realizată piesa.

Cum s-a schimbat scena creativă a Madagascarului de când ai intrat în ea?
A evoluat treptat. Când am început, nu existau multe spații sau comunități care să sprijine cu adevărat tinerii creativi ca mine. Acum este diferit.

### Kevin Ramarohetra
Fotograful Kevin Ramarohetra, în vârstă de 30 de ani, a fost inițial pregătit ca arhitect înainte de a se orienta spre fotografie. După ce a participat la un atelier cu Hakanto Contemporary, a fost invitat să contribuie la expoziția lor din 2023, Lamba Forever Mandrakizay. Inspirat de fotografi precum Rodney Smith, William Helburn și Pierrot Men, el își găsește adesea inspirația în Palatul Reginei din Antananarivo.

Vogue: Ce te-a determinat să urmezi fotografia?
Kevin Ramarohetra: Poate sună contradictoriu, dar iubesc fotografia atât de mult încât am evitat să o fac o meserie. Mă îngrijorează că cerințele clienților, termenele limită și presiunile de productivitate ar putea să-i distrugă bucuria pe care mi-o aduce. După cum spunea poetul Théophile Gautier, „Când ceva devine util, încetează să mai fie frumos.” Ca un pictor care perfecționează o pânză, petrec zile întregi perfecționând fotografiile mele. Libertatea artistică contează cel mai mult pentru mine.

Fotografiile tale sunt vibrante fără a fi supra-saturate. Cum reușești asta?
Fotografiez cu un Sony A7III și un obiectiv Sigma Art 35mm. Compoziția este totul – modul în care oamenii, obiectele, lumina și mediul interacționează. Culoarea poartă emoție. Folosesc în principal lumină naturală (95% din timp, fără bliț) pentru că aduce imaginile