Intimitatea este ceva extraordinar—dezvăluie frumusețea unică a fiecărei vieți umane. Adevărata apropiere, cea care vine dintr-o conexiune profundă, este un act tăcut de rezistență. Ne protejează de marșul neîncetat al timpului, de incertitudinile vieții și de presiunile societății moderne—de monotonie, superficialitate, nedreptăți și violență.

Am avut norocul să intru în casele și viețile oamenilor. De fiecare dată când am trecut pragul, am fost întâmpinat cu întrebări: Ai mâncat? Cum îți merge familiei? Nu erau doar vorbe de politețe—erau gesturi de grijă autentică.

Poate doar cei care au cunoscut singurătatea adâncă pot fi cu adevărat prezenți alături de alții. Nu este oare fotografia, până la urmă, o modalitate de a ne înfrunta singurătatea—și de a o transcende prin clipe împărtășite care devin amintiri, chiar artă?

Ceea ce mă fascinează cel mai mult este să surprind viața de zi cu zi trăind-o, respectând profunzimea și varietatea emoțiilor umane. Fiecare întâlnire începe cu uimire, iar cu timpul, acea uimire se transformă în admirație pentru viața în forma ei cea mai pură și sinceră.

Am văzut nou-născuți luând prima lor gură de aer, copii crescând și devenind părinți, și persoane iubite părăsind această lume. Aceste clipe îmi amintesc cât de fragili suntem—dar în ochii, pe fețele și în atingerea blândă a oamenilor pe care i-am fotografiat, am găsit și o tărie și o delicatețe care dau sens existenței noastre.

Această carte este o scrisoare de dragoste pentru cei pe care i-am întâlnit. Titlul ei vine dintr-un rând pe care l-am scris într-o după-amiază liniștită de duminică în Rione Sanità din Napoli—o oră rară de liniște după prânz:

"Tăcerea este un dar rar pe aceste străzi, dar în revelația ei liniștită, găsești sufletul crud și fără limite al unei umanități uitate."

Această frază a devenit atât o declarație de intenție, cât și o reflectare a viziunii mele artistice.

Prea des, poveștile despre Sud—mai ales despre Napoli—se bazează pe zgomot, stereotipuri și spectacol. Dar sub vălmășag, viețile reale ale acestor comunități dispar—vieți bogate în istorie și sens.

Munca mea merge în direcția opusă. Tăcerea este un Dar vorbește despre dragoste și singurătate, viață și moarte, durere și bucurie—dar mai presus de toate, despre intimitate. Prin aceste imagini, încerc să redau esența vieții în relațiile, cartierele și familiile pe care le-am cunoscut.

Mă concentrez pe intimitate pentru că, după cum scria Simone Weil, oamenii obișnuiți sunt mai aproape de adevăr, frumusețe și bucurie decât cei care îi compătimesc—chiar dacă nu știu întotdeauna cum să le atingă.

Cartea adună fotografii realizate între 2015 și 2021 în Rione Sanità din Napoli, Santa Lucia din Cosenza și Torre del Greco.

Ideea de a uni trei dintre proiectele mele într-o singură carte a venit de la Cécile Poimbœuf-Koizumi, cofondatoarea Chose Commune. Ea a sugerat să creăm ceva nou, conceput special pentru acest format. Ideea m-a entuziasmat—întotdeauna am văzut aceste lucrări ca pe capitole ale aceleiași povești.

—Ciro Battiloro

Pe măsură ce parcurgeam arhiva, editorul a recunoscut imediat legătura dintre proiectele mele. Firul comun este apropierea mea de oameni și de lumea lor intimă.

Chiar și designul cărții reflectă acest lucru. Am ales o hârtie pentru copertă care simți că poate fi ținută aproape—moale, texturată, intimă. Cartea are un aer de viață trăită—cu margini aspre, dar calde, cu un ton care evocă cumva confortul casei. Când o deschizi, ești întâmpinat de o hartă veche a Napoliului, dând impresia că răsfoiești ceva cu adevărat special. Imaginile curg natural pe pagini, ritmul lor reflectând limbajul corporal al oamenilor din ele.

La final, este un text de Erri De Luca. L-am cunoscut pe Erri în timp ce drumețeam în Agerola pe „Cammino degli Dei” (Drumul Zeilor). Am început să vorbim despre fotografie și despre cartea pe care o finalizam. După ce a văzut fotografiile și PDF-ul, De Luca a scris contribuția sa la doar câteva zile distanță.

„Vascio”-ul este o locuință tipică din cartierele istorice ale Napoliului, precum Sanità. Aceste spații mici, cu o singură cameră, sunt adesea întunecoase și situate la parter, construite inițial ca încăperi de depozitare.

© Ciro Battiloro