Anul acesta, am decis să nu mai fac lucruri pe care nu voiam să le fac — decât dacă eram plătită pentru ele (da, chiar am scris despre asta). Gata cu evenimentele obligatorii, gata cu forțatul să merg la petreceri doar ca să fac prezență, gata cu acceptatul activităților pe care știam că le voi urî (escape rooms, vorbitul în public, împărțitul unei camere, bowlingul, excursiile în grupuri mari — sincer, orice implică mulțimi, vreme rece, sport sau întâlniri spontane fără scop… lista continuă).
Am ajustat și viața mea socială. Am încetat să mai caut oamenii care nu depuneau efort sau care nu mă înțelegeau cu adevărat. Am încetat să mai răspund celor care îmi scriau doar când aveau nevoie de ceva. A fost o curățenie — o eliminare a tot ce nu se potrivea cu modul în care voiam să-mi petrec timpul limitat.
Poate sună extrem, ca un mantra de self-help din era târzie a capitalismului, luat direct de la un terapeut de pe Instagram, dar a fost doar o reacție la o viață întreagă în care am încercat să fac pe plac oamenilor și să mă îngrijorez prea mult despre ce cred alții. M-am gândit că trebuie să merg puternic în direcția opusă pentru a găsi în cele din urmă echilibrul.
Și, sincer? Am fost mai fericită. Socializarea nesfârșită a fost înlocuită cu timp de calitate, și nu mă simt vinovată când aleg să sar peste o seară la modă cu cină și club pentru a revedea The Osbournes. Dar viața mea este și mult mai liniștită. Sâmbăta trecută, nu cred că am rostit niciun cuvânt în afară de când m-am spălat pe dinți. Rareori mai îmi asum riscuri acum — niciun mesaj riscant (sunt măritată, ca să fiu corectă), niciun ajuns în casele unor străini (o specialitate a vieții mele la 20 de ani). Îmi place așa, dar uneori mă întreb: am dus-o prea departe cu „protejarea liniștii mele”?
TikTok este plin de oameni care au făcut la fel și acum se simt izolați. Un utilizator a scris: „Mi-am protejat liniștea atât de mult încât nu cred că voi mai vrea vreodată o relație.” Altul: „POV: ți-ai protejat liniștea puțin prea mult și acum ieși doar cu mama ta.” Și încă unul: „Mi-am protejat liniștea atât de mult încât acum am viața unei femei de 85 de ani.”
Ideea este că toată lumea este atât de concentrată pe stabilitate și evitarea disconfortului, încât uită să trăiască cu adevărat. Izolarea este opusul comunității, ceea ce nu este sănătos — nici pentru societate, nici pentru indivizi. Dar cum găsești echilibrul, mai ales dacă mereu ți-a fost greu să spui nu?
Mă întreb dacă vârsta joacă un rol. Este deprimant să te gândești la tineri de 21 de ani care merg la sală înainte de culcare, la ora 10, cu bandă pe gură (de ce sunt mereu toți la sală? Pentru ce se pregătesc?). Nu ar trebui să facă alegeri de viață îndoielnice — să sărute oamenii nepotriviți în orașe noi, să plângă la petreceri, să meargă la serviciu mahmură? Perioada ta de 20 de ani este pentru greșeli, pentru a descoperi ce îți place și cum vrei să trăiești. Nu poți să-ți protejezi liniștea dacă nici măcar nu știi ce o amenință. Un utilizator a spus-o perfect: „Mi-am protejat liniștea prea mult [încât] n-am avut niciodată nici măcar un prim orice.”
Dar doar pentru că am trecut de 30 de ani nu înseamnă că trebuie să trăiesc ca o călugăriță. Privind în urmă, cele mai satisfăcătoare momente au implicat de obicei un anumit risc sau o ezitare inițială. Prima dată când am mers cu rollercoasterul (un exemplu aleatoriu, dar răbdați-mă), am fost îngrozită — dar s-a dovedit a fi cel mai palpitant lucru pe care l-am făcut de ani de zile.
Se simte aproape intenționat! În ultima vreme, m-am întrebat dacă concentrarea mea pe protejarea liniștii în acest an înseamnă că ratez suișurile și coborâșurile vieții. Poate există un mijloc fericit — unde evit evenimentele plictisitoare și prieteniile false, dar nu mă izolez complet nici eu.