În acest sezon, Luchino Magliano a părăsit podiumul, alegând să-și prezinte colecția printr-un scurtmetraj pe care l-a numit un „spectacol sabatic”. A preluat un mic cinematograf din centrul orașului, transformându-l în „CineMagliano”, înlocuind podiumul cu marele ecran. Într-o perioadă de resurse limitate și incertitudine globală, mărcile mici trebuie să ia decizii dificile—dar limitările aprind adesea creativitatea, iar Magliano se înflorește în astfel de momente.

Colaborând cu regizorul britanic Thomas Hardiman (cunoscut pentru Medusa Deluxe), Magliano a îmbrățișat o dragoste comună pentru farmecul neconvențional și low-fi. Împreună, au creat The Maglianic, o călătorie suprarealistă pe un traghetto italian—o bacă simplă, fără pretenții, unde confortul e precar și străinii sunt puși în proximitate forțată. Un grup eterogen de fricchettoni ai lui Magliano (specia unică a Italiei de hippioți și excentrici) se îmbarcă pe feribotul de la Sardinia spre Toscana, petrecând noaptea jucând cărți, furând săruturi și rătăcind neliniștiți. Pe măsură ce zorii se apropie, se adună la prova, privind în tăcere lumina zilei despicând marea.

„Noaptea trebuie să treacă”, a reflectat Magliano, citând un proverb napolitan. Indiferent cât de lungă sau nesigură e călătoria, dimineața vine mereu.

Această temă de resetare și reflecție s-a regăsit și în haine, unde spiritul liber al campingului a inspirat siluete largi, asemănătoare unor corturi—„corturi pentru trupuri neliniștite”, cum le-a numit Magliano. Piese relaxate, purtate, s-au îmbinat cu detalii tehnice inteligente: șnururi și sfori care transformau paltoanele și sacourile în mișcare, dându-le un aer improvizat. Influențe din îmbrăcămintea de lucru au apărut, îmblânzite de atenția meticuloasă a lui Magliano. Țesăturile erau transparente și aerisite, ca ceața de mare în zori—intenționat ambigue. Straturi de organză și șifon erau împăturite în jachete croite, estompând granița dintre rigiditate și moliciune. O eșarfă împăturită în rever imita gestul instinctiv de a trage gulerul strâns împotriva frigului. „Am numit-o Reverul Zorilor”, a spus el. Fiecare piesă purta poezie, tenacitate și practicitate—cusute direct în căptușeală.